Chirurgia endocrină

Glandele suprarenale sunt mici ca dimensiune, dar uriașe ca importanță. Deși cântăresc doar câteva grame, aceste structuri endocrine influențează direct supraviețuirea, adaptarea la stres și echilibrul întregului organism. De foarte multe ori, patologia suprarenaliană rămâne nediagnosticată luni sau chiar ani, deoarece simptomele sunt nespecifice, fluctuante și pot mima alte afecțiuni frecvente. Ca medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), Dr. Drașovean Radu întâlnește frecvent pacienți la care diagnosticul corect apare tardiv, după o perioadă lungă de investigații incomplete sau tratamente simptomatice. Înțelegerea corectă a simptomelor bolilor glandei suprarenale este esențială pentru depistarea precoce și tratamentul eficient. Uneori, oboseala persistentă nu este doar oboseală. Alteori, hipertensiunea arterială nu are legătură cu stilul de viață. Iar creșterea inexplicabilă în greutate poate ascunde un dezechilibru hormonal profund. În acest articol vei afla care sunt simptomele bolilor glandei suprarenale. Rolul glandelor suprarenale în organism Glandele suprarenale sunt două structuri endocrine situate deasupra fiecărui rinichi. Din punct de vedere funcțional, ele sunt alcătuite din două componente distincte: cortexul suprarenalian și medulosuprarenala, fiecare cu roluri hormonale diferite, dar complementare. Cortexul suprarenalian produce hormoni steroizi esențiali pentru viață, precum cortizolul, aldosteronul și androgenii. Medulosuprarenala secretă catecolamine, în special adrenalină și noradrenalină, implicate în răspunsul la stres acut. Prin intermediul acestor hormoni, glandele suprarenale reglează tensiunea arterială, metabolismul glucidic și lipidic, echilibrul hidroelectrolitic, răspunsul imun, reacția la stres și adaptarea organismului la mediul extern. Orice disfuncție suprarenaliană poate genera dezechilibre sistemice, cu manifestări clinice complexe și uneori severe. De ce sunt bolile glandelor suprarenale dificil de diagnosticat? Patologia suprarenaliană este considerată una dintre cele mai subtile ramuri ale endocrinologiei clinice. Simptomele sunt adesea nespecifice și pot fi confundate cu afecțiuni cardiovasculare, digestive, psihiatrice sau metabolice. Mulți pacienți ajung la medic după luni de oboseală, amețeli, palpitații sau tulburări de greutate, fără să existe o cauză evidentă la primele analize uzuale. În acest context, suspiciunea clinică este esențială. Un aspect important este faptul că unele tumori suprarenale sunt descoperite întâmplător, în urma unor investigații imagistice efectuate pentru alte motive. Acestea poartă numele de incidente suprarenaliene și pot fi funcționale sau non-funcționale, fiecare categorie având implicații diferite. 👉 Dacă ai simptome persistente și inexplicabile, o evaluare completă a glandelor suprarenale poate face diferența între ani de incertitudine și un diagnostic corect. Simptome generale ale bolilor glandei suprarenale Indiferent de tipul exact al afecțiunii, există o serie de simptome comune care ar trebui să ridice suspiciunea unei patologii suprarenale. Pacienții descriu frecvent o oboseală profundă, care nu se ameliorează după odihnă. Aceasta este diferită de oboseala obișnuită și poate fi însoțită de slăbiciune musculară progresivă. Amețelile la ridicarea în picioare, intoleranța la stres și senzația de epuizare constantă sunt semnale de alarmă importante. Tulburările tensiunii arteriale sunt, de asemenea, frecvente. Unele boli suprarenale determină hipertensiune arterială severă, dificil de controlat medicamentos, în timp ce altele duc la hipotensiune și episoade de lipotimie. Modificările greutății corporale apar adesea fără o explicație clară. Creșterea rapidă în greutate, în special la nivel abdominal, sau dimpotrivă, scăderea ponderală involuntară, pot avea cauze hormonale suprarenaliene. Simptomele insuficienței suprarenale Insuficiența suprarenală reprezintă incapacitatea glandelor suprarenale de a produce cantități adecvate de hormoni esențiali, în special cortizol și aldosteron. Această afecțiune poate fi primară sau secundară, în funcție de mecanismul de apariție. Din punct de vedere clinic, pacienții prezintă oboseală cronică severă, slăbiciune musculară și scădere progresivă în greutate. Apetitul este diminuat, iar toleranța la efort este extrem de redusă. Apar frecvent greața, vărsăturile și durerile abdominale difuze, simptome care pot mima o patologie digestivă. Hipotensiunea arterială este un semn caracteristic, mai ales în ortostatism. Pacienții pot acuza amețeli, senzație de leșin și episoade sincopale. Dezechilibrele electrolitice, în special hiponatremia și hiperkaliemia, contribuie la tabloul clinic complex. Un simptom particular, adesea trecut cu vederea, este hiperpigmentarea pielii, mai ales la nivelul pliurilor, cicatricilor și mucoaselor. Aceasta apare ca urmare a stimulării excesive a hormonului adrenocorticotrop. Criza suprarenaliană – o urgență medicală Criza suprarenaliană reprezintă cea mai severă formă de insuficiență suprarenală și constituie o urgență medicală majoră. Aceasta poate apărea brusc, în context de stres acut, infecții, intervenții chirurgicale sau întreruperea bruscă a tratamentului substitutiv. Tabloul clinic este dramatic. Pacientul prezintă hipotensiune severă, deshidratare, hipoglicemie, confuzie și colaps circulator. Fără tratament prompt, criza suprarenaliană poate fi fatală. Recunoașterea precoce a simptomelor și instituirea rapidă a tratamentului salvează vieți. Din acest motiv, pacienții cu afecțiuni ale glandelor suprarenale cunoscute trebuie monitorizați atent, mai ales în situații de stres fiziologic. Simptomele hipersecreției hormonale suprarenale La polul opus insuficienței se află hipersecreția hormonală suprarenală, o situație în care glandele produc cantități excesive de hormoni. Aceasta apare frecvent în context tumoral. Excesul de cortizol determină modificări metabolice profunde. Pacienții dezvoltă creștere ponderală predominant abdominală, față rotundă, edeme și fragilitate cutanată. Pielea devine subțire, apar echimoze ușor și vindecarea plăgilor este întârziată. Hipertensiunea arterială este frecventă și adesea rezistentă la tratament. Apar tulburări de metabolism glucidic, cu instalarea diabetului zaharat secundar. Starea psihică este afectată, pacienții acuzând anxietate, iritabilitate, insomnie sau chiar episoade depresive. 👉 Dacă observi modificări corporale rapide, nejustificate, asociate cu hipertensiune și tulburări metabolice, este recomandată o evaluare endocrinologică și chirurgicală completă. Simptomele feocromocitomului Feocromocitomul este o tumoră rară a medulosuprarenalei, caracterizată prin secreția excesivă de catecolamine. Deși rar, impactul său clinic este major, iar nediagnosticarea poate avea consecințe grave. Simptomatologia este paroxistică, cu episoade bruște de hipertensiune severă, palpitații, cefalee intensă și transpirații profuze. Pacienții descriu adesea o senzație de panică intensă, tremor și paloare. Crizele pot fi declanșate de stres, efort fizic sau anumite medicamente. Între episoade, pacientul poate fi relativ asimptomatic, ceea ce face diagnosticul și mai dificil. Tratamentul este în principal chirurgical, iar abordul minim-invaziv reprezintă standardul actual în centrele specializate. Simptomele excesului de aldosteron Hipersecreția de aldosteron determină o formă particulară de hipertensiune arterială secundară. Aceasta apare la pacienți tineri, fără factori de risc cardiovascular clasici, și este adesea rezistentă la tratamentul uzual. Pe lângă hipertensiune, pacienții pot prezenta crampe musculare, slăbiciune, furnicături și tulburări de ritm cardiac. Aceste manifestări sunt cauzate de pierderea excesivă de potasiu prin rinichi. Corectarea … Read more

Cancerul tiroidian este una dintre cele mai frecvente neoplazii endocrine și, paradoxal, una dintre cele mai tratabile forme de cancer atunci când este diagnosticată corect și la timp. Deși glanda tiroidă este un organ mic, aflat la baza gâtului, patologia sa oncologică poate avea implicații sistemice complexe. Tocmai de aceea, înțelegerea tipurilor de cancer tiroidian este esențială atât pentru pacienți, cât și pentru medicii implicați în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni. Puțini pacienți se gândesc la tiroidă până în momentul în care apare un nodul sau o modificare vizibilă la nivelul gâtului. Și mai puțini știu că nu toate cancerele tiroidiene sunt la fel. Unele evoluează lent, pe parcursul anilor, în timp ce altele pot avea un comportament agresiv și necesită intervenție rapidă. Diferențele dintre ele sunt majore și influențează decisiv strategia terapeutică. Acest articol își propune să explice tipurile de cancer tiroidian, mecanismele lor de apariție, particularitățile clinice și implicațiile chirurgicale moderne, cu accent pe tratamentul minim-invaziv, acolo unde este indicat. Rolul glandei tiroide și importanța patologiei oncologice Glanda tiroidă este un organ endocrin esențial, responsabil de secreția hormonilor tiroidieni (T3 și T4), implicați în reglarea metabolismului, a temperaturii corporale, a ritmului cardiac și a dezvoltării sistemului nervos. Orice afecțiune care perturbă funcția acestei glande poate avea consecințe sistemice. Din punct de vedere oncologic, tiroida are particularitatea de a dezvolta tumori cu grade foarte diferite de agresivitate. Majoritatea cancerelor tiroidiene au un prognostic favorabil, însă acest lucru depinde strict de tipul histologic, stadiul bolii și corectitudinea tratamentului chirurgical. Un diagnostic corect începe întotdeauna cu suspiciunea clinică. Un nodul tiroidian nu înseamnă automat cancer, dar orice nodul suspect trebuie evaluat riguros. Aici intervine rolul chirurgului cu experiență în patologia endocrină. 👉 Dacă ai descoperit un nodul tiroidian sau ai fost diagnosticat cu o afecțiune tiroidiană, o evaluare chirurgicală corectă poate face diferența dintre monitorizare și tratament curativ. Clasificarea cancerelor tiroidiene Din punct de vedere histopatologic, cancerele tiroidiene sunt clasificate în mai multe tipuri, fiecare având origine celulară diferită, comportament biologic specific și abordare terapeutică distinctă. Cele mai importante sunt cancerul tiroidian papilar, folicular, medular și anaplazic. Această clasificare nu este una teoretică. Ea ghidează decizia chirurgicală, necesitatea tratamentului adjuvant și strategia de urmărire pe termen lung. Cancerul tiroidian papilar – cea mai frecventă formă Cancerul tiroidian papilar reprezintă aproximativ 75–80% din totalul cancerelor tiroidiene. Este forma cu cea mai bună rată de supraviețuire, mai ales atunci când este diagnosticată în stadii incipiente. Apare frecvent la persoane tinere și de vârstă medie, fiind mai des întâlnit la femei. Din punct de vedere histologic, acest tip de cancer provine din celulele foliculare ale tiroidei. Evoluția sa este lentă, iar metastazele, atunci când apar, sunt de obicei ganglionare cervicale. Clinic, pacienții pot fi complet asimptomatici. În multe cazuri, diagnosticul este stabilit incidental, în urma unei ecografii de rutină. Nodulii papilari pot avea margini neregulate, microcalcificări și o vascularizație specifică. Tratamentul standard este chirurgical. În funcție de dimensiunea tumorii și de prezența sau absența metastazelor ganglionare, se poate opta pentru tiroidectomie totală sau lobectomie tiroidiană. Chirurgia minim-invazivă joacă un rol tot mai important, reducând traumatismul operator și timpul de recuperare. Prognosticul este excelent. Rata de supraviețuire la 10 ani depășește 90% în majoritatea cazurilor. Cancerul tiroidian folicular – o formă mai puțin frecventă, dar relevantă clinic Cancerul tiroidian folicular reprezintă aproximativ 10–15% dintre cancerele tiroidiene. Deși este tot un cancer derivat din celulele foliculare, comportamentul său biologic diferă semnificativ de cel papilar. Această formă apare mai frecvent la vârste mai înaintate și este asociată, în anumite regiuni, cu deficitul de iod. Spre deosebire de cancerul papilar, cancerul folicular metastazează mai frecvent pe cale hematogenă, afectând plămânii și oasele. Diagnosticul poate fi dificil. Puncția aspirativă cu ac fin nu poate diferenția întotdeauna un adenom folicular benign de un carcinom folicular malign. Diagnosticul de certitudine este adesea stabilit postoperator, prin examen histopatologic complet. Tratamentul este chirurgical și presupune, de cele mai multe ori, tiroidectomie totală. Ulterior, poate fi necesară terapia cu iod radioactiv, în funcție de stadializare. 👉 Un diagnostic corect și o intervenție chirurgicală realizată de un chirurg cu experiență în patologia tiroidiană sunt esențiale pentru controlul acestei forme de cancer. Cancerul tiroidian medular  Cancerul tiroidian medular reprezintă aproximativ 5% dintre cancerele tiroidiene și are o origine complet diferită. Acesta se dezvoltă din celulele C parafoliculare, responsabile de secreția calcitoninei. Este o formă de cancer cu implicații genetice importante. Aproximativ 25% dintre cazuri sunt ereditare, fiind asociate cu sindroamele de neoplazie endocrină multiplă (MEN). De aceea, diagnosticul unui cancer medular impune evaluarea familială și testarea genetică. Clinic, cancerul medular poate fi mai agresiv decât formele diferențiate. Nivelul seric al calcitoninei este un marker extrem de util atât pentru diagnostic, cât și pentru monitorizarea postoperatorie. Tratamentul este exclusiv chirurgical. Tiroidectomia totală, asociată cu disecție ganglionară cervicală, este standardul terapeutic. Spre deosebire de cancerele diferențiate, cancerul medular nu răspunde la terapia cu iod radioactiv. Prognosticul depinde de stadiul bolii la momentul diagnosticului. Identificarea precoce crește semnificativ șansele de supraviețuire. Cancerul tiroidian anaplazic – forma cea mai agresivă Cancerul tiroidian anaplazic este rar, reprezentând sub 2% dintre cancerele tiroidiene, dar este cea mai agresivă formă. Apare de obicei la vârste înaintate și evoluează rapid. Din punct de vedere clinic, pacienții se prezintă frecvent cu o masă cervicală dură, dureroasă, cu creștere rapidă, asociată cu disfagie, dispnee sau disfonie. Invazia structurilor adiacente este frecventă. Tratamentul este complex și multimodal. Chirurgia are un rol limitat, fiind posibilă doar în cazuri selectate. Radioterapia și chimioterapia sunt adesea necesare, însă prognosticul rămâne rezervat. Această formă de cancer subliniază importanța monitorizării nodulilor tiroidieni și a intervenției precoce, înainte de transformarea malignă agresivă. Alte forme rare de cancer tiroidian Pe lângă formele clasice de cancer tiroidian, există și entități rare, cu mecanisme de apariție diferite și cu strategii terapeutice distincte. Deși sunt întâlnite mult mai rar în practica clinică, aceste tipuri de cancer tiroidian au o importanță deosebită prin complexitatea diagnosticului și a tratamentului. Limfomul tiroidian primar este una dintre cele mai cunoscute forme rare. Acesta nu provine din celulele tiroidiene propriu-zise, ci … Read more

Descriere generală Tiroidita Hashimoto este cea mai frecventă cauză de hipotiroidism în țările dezvoltate. Reprezintă o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar al pacientului produce anticorpi ce atacă propria glandă tiroidă, ducând treptat la inflamație cronică și la scăderea funcției acesteia. Glanda tiroidă, aflată la baza gâtului, are un rol esențial în reglarea metabolismului, a temperaturii corporale, a funcției cardiace și a nivelului de energie. Mulți pacienți nu conștientizează imediat prezența bolii, deoarece simptomele apar progresiv și pot fi confundate cu oboseala sau stresul cotidian. În realitate, tiroidita Hashimoto poate afecta profund calitatea vieții dacă nu este diagnosticată și tratată la timp. Mecanism autoimun și cauze În tiroidita Hashimoto, celulele imunitare identifică greșit țesutul tiroidian ca fiind „străin” și produc anticorpi specifici: anti-TPO (antiperoxidază tiroidiană) și anti-Tg (antitiroglobulină). Acești anticorpi determină infiltrarea glandei cu limfocite și distrugerea treptată a foliculilor tiroidieni. Cauzele nu sunt pe deplin elucidate, însă există o predispoziție genetică bine documentată. Riscul crește dacă există antecedente familiale de boli autoimune, cum sunt diabetul zaharat de tip 1, vitiligo sau lupusul eritematos sistemic. De asemenea, factorii de mediu – excesul sau deficitul de iod, infecțiile virale, stresul cronic, radiațiile – pot declanșa boala la indivizii susceptibili. Boala afectează predominant femeile, raportul fiind de 7-8 la 1 comparativ cu bărbații. Debutul apare frecvent între 30 și 50 de ani, dar poate fi întâlnită și la adolescenți. Un alt element important în declanșarea tiroiditei Hashimoto îl reprezintă modificările hormonale. Sarcina și perioada postpartum sunt momente cheie în care sistemul imunitar al femeii se schimbă și poate favoriza apariția anticorpilor anti-tiroidieni. De asemenea, menopauza este o altă etapă vulnerabilă, motiv pentru care multe femei primesc diagnosticul în această perioadă. De aceea, screening-ul tiroidian este recomandat mai ales la femeile însărcinate sau la cele care doresc o sarcină, pentru a preveni complicațiile asupra mamei și fătului. Manifestări clinice Simptomatologia este variată și depinde de stadiul bolii. În primele faze, tiroida poate fi mărită de volum (gușă), iar pacientul să nu prezinte semne evidente. Pe măsură ce disfuncția tiroidiană avansează, apar simptomele hipotiroidismului: Un aspect important este că aceste simptome apar progresiv, fiind adesea atribuite altor cauze, ceea ce întârzie diagnosticul. Diagnostic Diagnosticul de tiroidită Hashimoto se bazează pe corelarea datelor clinice, biologice și imagistice. Analizele de sânge includ: Ecografia tiroidiană este esențială pentru evaluarea structurii glandei. Aspectul tipic este o tiroidă hipoecogenă, neomogenă, cu vascularizație modificată. În stadii avansate, glanda se atrofiază și devine dificil de vizualizat complet. Biopsia cu ac fin nu este de rutină, însă poate fi indicată dacă există noduli asociați pentru a exclude malignitatea. Tratament Tratamentul standard al tiroiditei Hashimoto este substituția hormonală cu levotiroxină, un analog sintetic al tiroxinei (T4). Doza se ajustează în funcție de valorile TSH și de simptomele pacientului, necesitând monitorizare periodică. Obiectivul este restabilirea unui nivel hormonal normal, ceea ce ameliorează manifestările clinice și previne complicațiile. Terapia este de regulă pe termen lung, uneori toată viața. Nu există un tratament curativ care să „vindece” boala autoimună, însă substituția hormonală asigură un control eficient. Este important ca pacienții să înțeleagă necesitatea monitorizării regulate, de obicei la 6-12 luni, și ajustarea dozei la nevoie. Un aspect adesea neglijat este necesitatea ajustării periodice a tratamentului. Doza de levotiroxină nu este fixă pentru toată viața, ci poate varia în funcție de greutatea corporală, vârstă, sarcină sau alte afecțiuni asociate. Pacienții trebuie să înțeleagă că tratamentul eficient nu înseamnă doar a lua zilnic pastila, ci și a face controale regulate, pentru ca nivelurile de TSH și FT4 să fie menținute în interval optim. În lipsa acestui control, pacientul poate rămâne simptomatic, chiar dacă urmează tratamentul corect. Dieta echilibrată, aportul corect de iod, seleniul și vitamina D pot avea un rol adjuvant, dar nu înlocuiesc terapia medicală. 👉 Dacă ai simptome sugestive de hipotiroidism, programează o consultație pentru investigații complete. Cu un diagnostic corect și tratament personalizat, calitatea vieții se poate îmbunătăți semnificativ. Complicații posibile Netra­tată, tiroidita Hashimoto duce la hipotiroidism sever, cu multiple consecințe asupra organismului. Metabolismul încetinește, iar pacientul poate dezvolta obezitate, dislipidemie și rezistență la insulină. Sistemul cardiovascular este afectat prin bradicardie, cardiomegalie și risc crescut de insuficiență cardiacă. Femeile tinere pot suferi tulburări de fertilitate și avorturi spontane repetate. În cazuri rare, hipotiroidismul sever poate evolua către mixedem, o urgență medicală potențial fatală. Un alt aspect important este asocierea Hashimoto cu alte boli autoimune: boala celiacă, anemia pernicioasă, vitiligo, artrita reumatoidă. Monitorizarea periodică este esențială. Hipotiroidismul cauzat de Hashimoto are o influență directă asupra metabolismului. Chiar și o scădere moderată a hormonilor tiroidieni duce la încetinirea arderilor calorice, la retenție de apă și la creștere ponderală. Mulți pacienți se simt frustrați, deoarece nu reușesc să slăbească în ciuda unei diete stricte. Această situație trebuie explicată clar: kilogramele acumulate nu sunt doar rezultatul alimentației, ci o consecință biologică a bolii. Corectarea nivelului hormonal prin tratament este esențială pentru restabilirea metabolismului și pentru o gestionare mai ușoară a greutății. Hashimoto și nodulii tiroidieni Pacienții cu tiroidită Hashimoto pot dezvolta noduli tiroidieni, care trebuie investigați prin ecografie și, la nevoie, puncție biopsie. În majoritatea cazurilor sunt benigni, dar există un risc ușor crescut de carcinom tiroidian papilar. Rolul chirurgului, specializat în chirurgia minim-invazivă, devine important în situațiile în care există noduli suspecți sau gușă voluminoasă ce determină compresiune pe structurile cervicale. Chirurgia tiroidiană, efectuată laparoscopic sau robotic, asigură precizie și recuperare rapidă pentru pacient. Nu toți nodulii tiroidieni pe fond de Hashimoto sunt periculoși, însă diferențierea lor este esențială. Nodulii benigni, cum sunt adenoamele foliculare sau chisturile simple, necesită doar monitorizare ecografică regulată. În schimb, nodulii cu caracteristici ecografice suspecte – margini neregulate, microcalcificări, creștere rapidă în dimensiuni – trebuie evaluați prin puncție cu ac fin. Această procedură simplă oferă informații clare și permite identificarea timpurie a unui eventual cancer tiroidian, ceea ce crește semnificativ șansele de vindecare. 👉 Dacă ai un diagnostic de tiroidită Hashimoto și ecografia arată noduli tiroidieni, consultul chirurgical este recomandat pentru a exclude riscurile oncologice și pentru a stabili conduita optimă. Viața cu tiroidita Hashimoto A trăi cu Hashimoto înseamnă mai mult … Read more