Rumo Digital

Cancerul mamar este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice la femei, dar poate apărea și la bărbați, deși mult mai rar. Dincolo de această realitate cunoscută, puține paciente știu că există mai multe tipuri de cancer de sân, fiecare cu caracteristici specifice, cu evoluție diferită și cu tratamente adaptate. Înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru diagnostic precoce, alegerea corectă a tratamentului și maximizarea șanselor de vindecare. În cadrul activității mele întâlnesc frecvent paciente care au fost diagnosticate recent și se simt copleșite. Informația corectă este primul pas către recâștigarea controlului. Acest articol explică principalele tipuri de cancer mamar și ce presupune fiecare în parte. De ce este important să știm ce tip de cancer mamar avem? Fiecare tip histologic de cancer mamar evoluează diferit, răspunde în mod variabil la tratamente și are o rată de supraviețuire specifică. Un carcinom ductal invaziv nu se tratează la fel ca un carcinom lobular sau ca un cancer mamar inflamator. Iar uneori, diferența poate fi vitală. 1. Carcinomul ductal in situ (DCIS) – forma neinvazivă Carcinomul ductal in situ reprezintă forma timpurie a cancerului mamar. Se dezvoltă în ductele galactofore (canalele prin care laptele ajunge la mamelon), fără a invada țesuturile învecinate. DCIS este considerat un precursor al cancerului invaziv și, în majoritatea cazurilor, nu produce simptome. De cele mai multe ori este descoperit la mamografie, prin identificarea microcalcificărilor suspecte. Chiar dacă nu este invaziv, nu trebuie ignorat. Fără tratament, DCIS poate progresa către un carcinom invaziv. Intervenția chirurgicală – excizie locală sau mastectomie, în funcție de extensie – este tratamentul de elecție. În anumite cazuri, se adaugă radioterapia. 2. Carcinomul ductal invaziv (IDC) – cel mai frecvent tip Acesta este cel mai răspândit tip de cancer de sân, reprezentând aproximativ 70-80% dintre toate cazurile. IDC apare tot în ductele mamare, dar se extinde dincolo de acestea, infiltrând țesutul mamar și putând metastaza către ganglionii limfatici sau alte organe. Clinic, poate debuta ca un nodul palpabil, dur, neuniform, adesea nedureros. Alteori, pot apărea secreții mamelonare, retracții ale pielii sau modificări inflamatorii locale. Tratamentul este complex și adaptat fiecărui caz. Poate include chirurgie conservatoare (tumorectomie), mastectomie, chimioterapie, radioterapie și tratamente hormonale sau țintite, în funcție de receptorii hormonali și expresia HER2. 3. Carcinomul lobular invaziv (ILC) – forma „tăcută” Carcinomul lobular invaziv se dezvoltă în lobulii glandei mamare, adică acolo unde se produce laptele. Este al doilea cel mai frecvent tip de cancer mamar, dar se comportă diferit de IDC. Crește difuz, fără a forma întotdeauna un nodul clar delimitat, ceea ce îl face mai greu de diagnosticat imagistic și uneori chiar la palpare. ILC poate afecta ambii sâni și tinde să se răspândească în mod atipic – la peritoneu, ovare sau tract gastrointestinal. Din acest motiv, diagnosticul precoce este dificil, iar biopsia este esențială. Tratamentul include intervenția chirurgicală, completată adesea de terapie hormonală, având în vedere că ILC este frecvent hormonoreceptor-pozitiv. 4. Cancerul mamar inflamator – agresiv și rar Cancerul mamar inflamator este o formă rară, dar extrem de agresivă, reprezentând mai puțin de 5% din cazuri. Se manifestă prin roșeață, edem, căldură locală și îngroșarea pielii sânului („aspect de coajă de portocală”), fără apariția unui nodul propriu-zis. Este deseori confundat cu o mastită și diagnosticul se amână. Boala este deja în stadiu avansat în momentul diagnosticului. Necesită tratament sistemic imediat – chimioterapie neoadjuvantă – urmată de mastectomie radicală și radioterapie. Acuratețea diagnosticului și intervenția rapidă într-un centru specializat sunt vitale pentru supraviețuire. 5. Boala Paget a sânului – o formă rară, dar importantă Această formă de cancer mamar afectează mamelonul și are o prezentare clinică asemănătoare cu o dermatită cronică. Se manifestă prin descuamare, prurit, iritație sau secreții. Aproximativ 90% dintre cazuri sunt asociate cu un carcinom ductal subiacent, invaziv sau in situ. Diagnosticul se pune prin biopsie mamelonară, iar tratamentul constă în îndepărtarea chirurgicală a țesutului afectat și tratament oncologic adițional, în funcție de extensie. Este o formă rară, dar care poate trece neobservată luni întregi, motiv pentru care orice modificare persistentă a mamelonului trebuie investigată prompt. Alte tipuri rare de cancer mamar Pe lângă formele frecvente de cancer mamar, există și variante rare, dar relevante din punct de vedere clinic. Deși apar cu o incidență mai mică, aceste forme pot ridica provocări diagnostice și terapeutice considerabile. Recunoașterea lor timpurie și abordarea personalizată sunt esențiale. Carcinomul mucinos (sau coloid) este o formă rară, care apare de obicei la femeile aflate în postmenopauză. Tumora este compusă în mare parte din mucus, ceea ce îi conferă un aspect gelatinos la examenul histologic. Această formă are, în general, un comportament mai puțin agresiv și un prognostic favorabil, cu răspuns bun la tratamentul chirurgical conservator, atunci când este posibil. Cu toate acestea, este importantă diferențierea sa de alte tumori mixte, care pot avea o componentă mucinoasă, dar un comportament oncologic mai agresiv. Carcinomul medular este o variantă rară, cu caracteristici morfologice particulare: margini bine delimitate, un infiltrat limfocitar abundent și celule tumorale cu nucleu mare. Deși are o prezentare histologică agresivă, studiile arată că, paradoxal, are un prognostic relativ bun comparativ cu alte tipuri invazive. Se asociază frecvent cu mutațiile genei BRCA1 și apare mai des la femeile mai tinere. Răspunde bine la chimioterapie, iar intervenția chirurgicală urmează principiile oncologice standard. Tumorile filodoide (sau phyllodes) sunt formațiuni rare, de origine stromală, care pot fi benigne, intermediare sau maligne. Spre deosebire de carcinoamele epiteliale, aceste tumori cresc rapid și pot atinge dimensiuni mari. Se întâlnesc la toate vârstele, dar mai ales la femei între 40 și 50 de ani. Chiar dacă majoritatea sunt benigne, forma malignă are potențial metastatic și necesită excizie chirurgicală cu margini largi, pentru a preveni recidiva. Mastectomia poate fi indicată în cazurile extinse sau recurente. Spre deosebire de cancerele tipice ale sânului, aceste tumori nu răspund la tratamente hormonale sau chimioterapice convenționale. Carcinoamele apocrine, adenoid-chistice și metaplazice sunt subtipuri rare cu comportament biologic variabil. Aceste forme rare sunt adesea subdiagnosticate la început sau confundate cu leziuni benigne. De aceea, este esențial ca biopsia să fie interpretată într-un centru cu expertiză în … Read more

Boala Addison, cunoscută și sub denumirea de insuficiență corticosuprarenaliană primară, este o afecțiune endocrină rară, dar cu potențial sever, care necesită diagnostic precoce și tratament adecvat pentru a preveni complicațiile majore. Această patologie se instalează atunci când glandele suprarenale nu mai produc suficienți hormoni esențiali pentru funcționarea normală a organismului, în special cortizol și, în multe cazuri, aldosteron. Pentru că simptomele pot fi nespecifice și se pot instala lent, boala Addison este adesea trecută cu vederea în stadiile incipiente. De aceea, este esențial ca medicii, dar și pacienții, să recunoască semnalele subtile ale acestei afecțiuni. Hormonii suprarenali – o piesă cheie în echilibrul intern Glandele suprarenale sunt două structuri situate deasupra rinichilor. Ele produc o serie de hormoni importanți, printre care cortizolul – hormonul stresului, care reglează metabolismul, tensiunea arterială, glicemia și răspunsul imun – și aldosteronul, care controlează echilibrul hidroelectrolitic prin menținerea nivelurilor de sodiu și potasiu în sânge. În boala Addison, cortexul suprarenalian (zona externă a glandei) este deteriorat, de cele mai multe ori printr-un proces autoimun, ceea ce determină scăderea progresivă a secreției acestor hormoni vitali. Ce cauzează boala Addison? În peste 80% din cazuri, boala Addison este de cauză autoimună. Sistemul imun atacă în mod eronat propriile țesuturi, în acest caz, celulele cortexului suprarenalian. Alte cauze includ: Indiferent de etiologie, rezultatul este același: un deficit hormonal cu impact sistemic major. Simți oboseală cronică, tensiune scăzută, slăbiciune musculară și pierdere în greutate inexplicabilă? Acestea ar putea fi semne timpurii ale bolii Addison. Nu le ignora! Simptomele bolii Addison – Semnale de alarmă adesea ignorate Simptomatologia este insidioasă și poate varia de la o persoană la alta, ceea ce face diagnosticarea dificilă. Printre cele mai frecvente manifestări se numără: În lipsa tratamentului, boala poate progresa spre criză addisoniană – o urgență medicală potențial fatală, caracterizată prin colaps circulator, hiponatremie severă, hiperkaliemie și insuficiență renală acută. Cum se diagnostichează boala Addison? Diagnosticul se stabilește pe baza combinației între tabloul clinic sugestiv și testele de laborator specifice: Investigații imagistice precum CT abdominal pot fi utile pentru a exclude alte cauze precum hemoragii, infecții sau infiltrare tumorală. Suspectezi o afecțiune endocrină? Programează o evaluare medicală completă și nu amâna investigațiile – boala Addison este tratabilă, dar diagnosticarea precoce face diferența! Tratamentul bolii Addison  Pacienții diagnosticați cu boala Addison trebuie să urmeze un tratament de substituție hormonală care vizează restabilirea nivelului de cortizol și, în unele cazuri, de aldosteron. Totodată, pacienții trebuie să poarte asupra lor o brățară medicală de avertizare și să aibă acces rapid la un kit de injecție cu hidrocortizon pentru situații de urgență. Intervențiile chirurgicale și boala Addison Orice intervenție chirurgicală la un pacient cu boala Addison necesită o atenție specială din partea echipei medicale. Stresul chirurgical, chiar și în cazul unor proceduri minim-invazive precum cele laparoscopice sau robotice, determină o creștere fiziologică a necesarului de cortizol. În lipsa unei adaptări a tratamentului, pacientul este expus riscului de criză addisoniană intra- sau postoperatorie. De aceea, este esențială administrarea de doze suplimentare de hidrocortizon intravenos, începând cu preoperator și continuând intra- și postoperator, conform protocoalelor endocrinologice. Ca medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), Dr. Drașovean Radu colaborează strâns cu echipele interdisciplinare pentru a asigura un management optim al pacienților cu boli endocrine, inclusiv Addison, care necesită intervenții chirurgicale. Prognostic și viața cu boala Addison Cu tratament adecvat și respectarea indicațiilor medicale, pacienții pot avea o viață aproape normală. Totuși, este important de reținut că boala Addison este cronică și necesită o monitorizare medicală regulată. Dozele hormonale trebuie ajustate periodic, în funcție de evoluția clinică, analizele biologice și eventualele condiții asociate. Pacienții trebuie educați corespunzător cu privire la simptomele de avertizare ale unei crize addisoniene și la măsurile de prevenție, inclusiv menținerea unei hidratări corespunzătoare, evitarea efortului fizic excesiv și tratamentul prompt al infecțiilor intercurente. Te confrunți cu simptome persistente, oboseală inexplicabilă sau tulburări electrolitice? O consultație de specialitate îți poate salva sănătatea. Programează-te la Dr. Drașovean Radu pentru evaluare completă și direcționare corectă către investigațiile necesare. Criza addisoniană – o urgență medicală care nu trebuie ignorată Unul dintre cele mai periculoase episoade asociate cu boala Addison este criza addisoniană. Aceasta apare atunci când organismul este supus unui stres acut – fie o infecție severă, o traumă, o intervenție chirurgicală sau chiar o deshidratare marcată – și glandele suprarenale nu reușesc să producă cortizolul necesar pentru a face față acestei provocări. Criza addisoniană se manifestă prin: Această complicație pune viața pacientului în pericol și necesită tratament imediat cu hidrocortizon intravenos în doze de urgență, precum și repleție volemică agresivă. Fără intervenție rapidă, riscul de deces este ridicat. Pentru a preveni această situație, pacienții trebuie să fie instruiți să crească temporar dozele de corticoizi în caz de boală acută, febră, intervenții stomatologice sau efort fizic extrem. Este importantă și administrarea profilactică de cortizol în cadrul procedurilor medicale invazive. Boala Addison în contextul altor boli autoimune Un aspect frecvent trecut cu vederea este asocierea bolii Addison cu alte afecțiuni autoimune. Acest lucru se întâmplă deoarece sistemul imun hiperactiv poate ataca mai multe glande endocrine simultan sau succesiv. Acest fenomen este cunoscut sub numele de poliglandular autoimun (PGA) și se împarte în două mari tipuri: Boala Addison poate apărea împreună cu: Această asociere impune o evaluare endocrinologică periodică și o atenție sporită la apariția altor simptome sugestive, precum modificări ale glicemiei, pigmentări cutanate neexplicate sau tulburări digestive persistente. Dacă ai fost deja diagnosticat cu o boală autoimună, nu neglija simptomele noi care apar. Pot fi semne ale unei afectări suprarenaliene incipiente. Adresează-te unui medic cu experiență în diagnostic diferențial. Dieta, stilul de viață și suplimentele – ce e recomandat? Deși tratamentul substitutiv hormonal este esențial și indispensabil, stilul de viață joacă un rol important în menținerea stării de bine a pacientului cu boala Addison. Este recomandat un regim alimentar echilibrat, bogat în: Suplimentele de vitamina D și calciu pot fi necesare în cazurile tratate cu doze mai mari de corticoizi, pentru a preveni osteopenia indusă de tratament. De asemenea, se recomandă evitarea consumului excesiv de alcool și … Read more

Cauzele cancerului tiroidian Ce este cancerul tiroidian și de ce trebuie să ne preocupe? Cancerul tiroidian este o afecțiune malignă care apare atunci când celulele glandei tiroide încep să se dividă necontrolat. Tiroida, o glandă endocrină aflată la baza gâtului, are un rol esențial în reglarea metabolismului, ritmului cardiac și temperaturii corporale. Deși cancerul tiroidian nu este printre cele mai frecvente tipuri de cancer, incidența sa a crescut semnificativ în ultimele decenii. Acest fenomen se datorează parțial progresului tehnologic în imagistică și biopsie, dar și unei creșteri reale a cazurilor, influențată de factori genetici, hormonali și de mediu. Poate părea o boală silențioasă, dar consecințele pot fi severe dacă nu este diagnosticată și tratată la timp. Din fericire, majoritatea formelor de cancer tiroidian sunt tratabile, mai ales când sunt depistate precoce. Știai că un nodul tiroidian aparent benign poate ascunde un carcinom papilar? În acest articol vei descoperi care sunt cele mai importante cauze ale cancerului tiroidian, cum acționează ele asupra glandei tiroide și când este cazul să te adresezi unui medic chirurg. Tipuri de cancer tiroidian și influența factorilor de risc Cancerul tiroidian nu este o entitate unică, ci cuprinde mai multe forme histologice, fiecare cu particularități biologice, clinice și evolutive distincte. Înțelegerea tipului histologic este esențială nu doar pentru stabilirea tratamentului adecvat, ci și pentru identificarea cauzelor potențiale și a factorilor de risc asociați. Carcinomul papilar Este cea mai frecventă formă de cancer tiroidian, reprezentând aproximativ 80% dintre cazuri. Se dezvoltă din celulele foliculare și are, de regulă, o evoluție lentă și un prognostic favorabil. Carcinomul papilar afectează mai ales femeile tinere și este strâns asociat cu expunerea la radiații ionizante în copilărie sau adolescență. La nivel molecular, sunt frecvent identificate mutații ale genei BRAF, RET/PTC sau RAS, care declanșează o activare aberantă a căilor de semnalizare implicate în proliferarea celulară. Carcinomul folicular Reprezintă aproximativ 10-15% dintre cazuri și apare, de asemenea, din celulele foliculare. Este mai frecvent în zonele cu deficit de iod și afectează în special adulții de vârstă mijlocie. Carcinomul folicular are o evoluție mai agresivă comparativ cu forma papilară, fiind predispus la invazie vasculară și metastaze hematogene (în oase, plămâni). Mutațiile PAX8/PPARγ sunt frecvent implicate în acest tip histologic. Carcinomul medular Această formă rară, care derivă din celulele C parafoliculare ale tiroidei, este responsabilă pentru 3-5% din totalul cancerelor tiroidiene. În 25% dintre cazuri, este ereditar, fiind asociat cu mutații ale genei RET și făcând parte din sindroamele de neoplazie endocrină multiplă de tip 2 (MEN 2A și MEN 2B). Carcinomul medular secretă calcitonină, iar nivelul seric al acesteia devine un marker tumoral util în diagnostic și urmărire postoperatorie. Spre deosebire de formele foliculare, nu răspunde la terapia cu iod radioactiv, ceea ce face intervenția chirurgicală precoce esențială. Carcinomul anaplazic Este forma cea mai rară, dar și cea mai agresivă, reprezentând mai puțin de 2% dintre cancerele tiroidiene. Afectează în general persoane în vârstă și are o evoluție rapidă, cu invazie locală masivă și metastaze la distanță. Carcinomul anaplazic se dezvoltă adesea pe fondul unei transformări maligne a unui carcinom papilar sau folicular preexistent. Din punct de vedere genetic, sunt implicate mutații complexe multiple, printre care TP53 și mutații ale promotorului TERT. Prognosticul este rezervat, iar intervenția chirurgicală este adesea limitată de extensia locală a tumorii. Deși fiecare tip histologic are o patogeneză specifică, toate formele de cancer tiroidian au în comun o dereglare severă a mecanismelor de control ale diviziunii celulare. Aceste disfuncții pot fi declanșate de factori genetici, hormonali sau de mediu și conduc la pierderea echilibrului dintre proliferarea celulară și apoptoză (moarte celulară programată). Cu alte cuvinte, indiferent de formă, la baza cancerului tiroidian stă o activare necontrolată a celulelor care scapă supravegherii sistemului imun și încep să se multiplice haotic. Această diversitate histologică explică și diferențele majore în ceea ce privește agresivitatea bolii, opțiunile de tratament și prognosticul pe termen lung. Din acest motiv, identificarea corectă a tipului de cancer tiroidian este o etapă esențială în elaborarea unui plan terapeutic eficient. 1. Expunerea la radiații ionizante – un risc major, adesea trecut cu vederea Unul dintre cei mai documentați factori de risc este expunerea la radiații, în special în copilărie. Radioterapia în zona capului și gâtului, utilizată în trecut pentru afecțiuni benigne (precum amigdalitele sau acneea severă), s-a dovedit a crește semnificativ riscul de carcinom papilar. Expunerea la radiații poate duce la mutații în ADN-ul celulelor foliculare tiroidiene. Aceste mutații pot activa oncogene precum BRAF sau RET/PTC, care stimulează proliferarea celulară anormală. Dacă ai fost expus în copilărie la proceduri radiologice repetate sau ai trăit într-o zonă afectată de deversări nucleare, discută cu un medic endocrinolog sau chirurg generalist. 2. Moștenirea genetică – când mutațiile devin moștenire de familie Un alt factor de risc important este predispoziția genetică. Aproximativ 25% dintre cazurile de carcinom medular tiroidian sunt ereditare și apar în cadrul sindroamelor genetice precum: Mutația protooncogenei RET este frecvent implicată. Screeningul genetic este esențial pentru rudele pacienților diagnosticați cu această formă de cancer. De asemenea, s-a observat o agregare familială și în formele papilare și foliculare, deși mecanismul genetic este mai puțin clar. Dacă ai avut în familie cazuri de cancer tiroidian sau alte tumori endocrine, este important să te adresezi unui specialist pentru evaluare și eventual screening genetic. 3. Dezechilibrele hormonale și impactul sexului feminin Cancerul tiroidian apare de 3-4 ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Acest dezechilibru sugerează un posibil rol al hormonilor estrogeni în proliferarea celulelor tiroidiene. Estrogenul poate stimula expresia receptorilor tiroidieni și poate favoriza angiogeneza tumorală. Acest fenomen este mai accentuat în timpul sarcinii sau al terapiei hormonale de substituție. Mai mult, sindroamele de hiperestrogenism (de exemplu, sindromul ovarelor polichistice) pot influența indirect dezvoltarea nodulilor tiroidieni displazici. 4. Deficitul de iod – un factor clasic, dar încă actual Iodul este esențial pentru sinteza hormonilor tiroidieni. În zonele cu deficit de iod, tiroida este nevoită să lucreze în exces, ceea ce poate stimula apariția de noduli, unii dintre aceștia devenind maligni. Deficitul de iod este mai frecvent în regiunile muntoase, unde solul … Read more

Cancerul gastric este una dintre formele silențioase ale cancerului, care, de cele mai multe ori, nu provoacă simptome specifice în stadiile incipiente. Tocmai din acest motiv, depistarea sa precoce rămâne o provocare în practica medicală curentă. În România, cancerul gastric continuă să aibă o incidență importantă, iar diagnosticarea sa tardivă afectează considerabil șansele de tratament eficient. Acordarea atenției la semnalele subtile ale organismului poate face diferența între o intervenție curativă și una paleativă. Dacă simptomele digestive persistă sau se agravează, este esențial să consulți un medic specialist. În continuare, Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, îți explică în detaliu care sunt simptomele cancerului gastric, de ce apar, când trebuie să te îngrijorezi și ce opțiuni există pentru diagnostic și tratament. Ce este cancerul gastric? Cancerul gastric, cunoscut și sub denumirea de adenocarcinom gastric, este o afecțiune oncologică care debutează la nivelul mucoasei stomacului. Majoritatea cazurilor se dezvoltă în stratul glandular intern al stomacului, însă în formele avansate poate infiltra toate straturile peretelui gastric, cu extensie către ganglionii limfatici și organele învecinate. Factorii de risc principali includ infecția cronică cu Helicobacter pylori, gastrita atrofică, fumatul, alimentația dezechilibrată (exces de alimente sărate, afumături, carne procesată), consumul cronic de alcool, istoricul familial și anumite condiții genetice precum sindromul Lynch sau polipoza adenomatoasă familială. De ce este important să recunoaștem simptomele cancerului gastric? Cancerul gastric evoluează adesea lent, dar silențios. Simptomele pot fi nespecifice sau confundate ușor cu cele ale unor afecțiuni digestive comune, cum ar fi gastrita sau ulcerul gastric. Din această cauză, mulți pacienți ajung la medic doar când tumora este deja într-un stadiu avansat, invaziv sau metastatic. Diagnosticarea precoce poate permite tratamente minim-invazive, cu șanse reale de vindecare. Simptomele precoce ale cancerului gastric În stadiile incipiente, cancerul gastric se manifestă discret, cu simptome care pot fi ușor trecute cu vederea sau confundate cu afecțiuni digestive benigne. Tocmai această caracteristică îl face periculos: evoluează lent, dar tăcut, până când atinge un stadiu în care tratamentul devine mai complex și mai puțin eficient. De aceea, este esențial să acordăm atenție semnalelor subtile ale organismului, chiar dacă par banale. Simptomele precoce, deși nespecifice, pot fi totuși revelatoare dacă sunt persistente sau dacă se agravează progresiv. Disconfort epigastric persistent Unul dintre primele semne ale cancerului gastric poate fi disconfortul localizat în etajul abdominal superior, în zona epigastrică – adică între ombilic și stern. Pacienții descriu această senzație ca o presiune difuză, o arsură ușoară sau o durere vagă, care apare mai frecvent după mese. Ce o face diferită de durerile banale de stomac este faptul că nu se ameliorează cu antiacide, inhibitori de pompă de protoni sau alte tratamente clasice pentru gastrită ori reflux gastroesofagian. Persistența acestui simptom, chiar și în absența altora, ar trebui să ridice un semnal de alarmă. Balonare și sațietate precoce Un alt simptom precoce, dar frecvent neglijat, este senzația de balonare postprandială asociată cu sațietate precoce – adică senzația de a fi „plin” după consumul unei cantități mici de alimente. Acest fenomen apare deoarece tumora, chiar și de dimensiuni reduse, poate afecta peristaltismul gastric sau poate obstrua parțial porțiuni din stomac, limitând capacitatea de distensie a acestuia. În plus, poate apărea și o întârziere a evacuării gastrice, ceea ce accentuează senzația de plenitudine. Această sațietate precoce este diferită de cea asociată cu mesele abundente sau alimentele grele – ea apare constant, indiferent de tipul sau cantitatea de hrană consumată. Greață, inapetență și modificări ale comportamentului alimentar Un semn timpuriu, dar adesea subestimat, este pierderea apetitului. Inapetența poate apărea treptat, fără motiv clar, și este frecvent însoțită de o repulsie față de anumite alimente, în special carne sau alimente bogate în grăsimi. Pacienții pot observa că nu mai simt plăcere la masă, că sar peste mese sau că au tendința de a consuma doar alimente ușoare. Greața apare frecvent în asociere cu acest comportament, uneori fără să evolueze spre vărsătură. Este important de menționat că această combinație – inapetență, greață și evitare alimentară – nu este specifică exclusiv cancerului gastric, dar, în contextul altor simptome digestive, trebuie investigată prompt. Scădere ponderală neintenționată Pierderea în greutate care nu este cauzată de o dietă, exerciții fizice sau alte condiții cunoscute este întotdeauna un semnal de alarmă major în oncologie. În cazul cancerului gastric, scăderea ponderală apare treptat, pe fondul aportului alimentar redus (prin sațietate precoce și inapetență), dar și din cauza consumului energetic crescut generat de procesul neoplazic. Tumorile consumă resursele organismului, iar acest dezechilibru metabolic duce la slăbire. Orice scădere în greutate de peste 5% din greutatea corporală în ultimele 3-6 luni, fără o cauză clară, trebuie evaluată de medic. Asocierea acestui simptom cu tulburări de digestie accentuează suspiciunea de boală oncologică. Ai observat aceste simptome și ele persistă de peste două săptămâni? Programează un consult specializat la Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală. Un consult la timp poate salva vieți. Simptomele avansate ale cancerului gastric Pe măsură ce tumora gastrică progresează, infiltrează straturile profunde ale peretelui stomacului și se extinde către structurile învecinate – precum pancreasul, splina, ficatul sau ganglionii limfatici regionali. În această etapă, simptomele devin mult mai evidente, dar, din păcate, și mai îngrijorătoare, reflectând o afectare sistemică sau complicații locale severe. În stadiile avansate ale bolii, manifestările nu mai pot fi trecute cu vederea. Ele semnalează un cancer deja agresiv, care poate necesita tratamente complexe și multidisciplinare. Durere abdominală persistentă și iradiantă Durerea este un simptom cardinal în cancerul gastric avansat. De regulă, devine mai intensă, constantă și nu mai este corelată cu mesele. Pacientul descrie o durere surdă sau apăsătoare în epigastru, care nu cedează la medicamente obișnuite. În unele cazuri, durerea iradiază spre spate, ceea ce poate sugera infiltrarea plexului celiac sau extensia tumorii către pancreas. Această iradiere este considerată un indicator de severitate și poate fi însoțită de scădere ponderală accentuată și fatigabilitate marcată. Hemoragie digestivă – semn de alarmă vital O tumoră gastrică care ulcerează mucoasa stomacului poate produce hemoragii digestive. Acestea pot fi: Aceste simptome impun intervenție medicală urgentă. În context oncologic, hemoragia digestivă poate fi recurentă și greu de … Read more

Cancerul mamar este, în prezent, cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată în rândul femeilor la nivel mondial. În România, se estimează că una din opt femei va dezvolta această afecțiune pe parcursul vieții. Deși progresele în tratamentul oncologic sunt semnificative, înțelegerea cauzelor cancerului mamar rămâne esențială pentru prevenție, diagnostic precoce și alegerea unei conduite terapeutice corecte. În acest articol, Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, explică factorii implicați în apariția cancerului mamar, de la predispoziția genetică și influențele hormonale până la stilul de viață și expunerile la medii toxice. Ce este cancerul mamar? Cancerul mamar este o proliferare necontrolată a celulelor din țesutul mamar. Cele mai multe cazuri se dezvoltă în ductele galactofore sau în lobulii glandei mamare. Uneori, tumorile pot rămâne localizate (cancer in situ), dar adesea invadează țesuturile învecinate și pot metastaza la nivel regional sau la distanță (ficat, plămâni, oase, creier). Tipul histologic, receptorii hormonali (estrogen, progesteron), precum și expresia markerului HER2 determină agresivitatea bolii și răspunsul la tratament. Aparențele pot fi înșelătoare De ce o femeie aparent sănătoasă, fără istoric familial și cu un stil de viață echilibrat dezvoltă cancer mamar? Și, invers, de ce unele femei expuse unor factori de risc majori nu dezvoltă niciodată boala? Răspunsul este complex, iar interacțiunea dintre genetică, mediu și factori hormonali joacă un rol crucial. Cancerul mamar este, în cele mai multe cazuri, o boală multifactorială. Să analizăm în detaliu principalele cauze cunoscute. Factorii genetici și ereditatea Mutații BRCA1 și BRCA2 Una dintre cele mai cunoscute și bine studiate cauze genetice ale cancerului mamar este reprezentată de mutațiile genelor BRCA1 și BRCA2 (Breast Cancer gene 1 și 2). Aceste gene au un rol esențial în menținerea stabilității genomice prin participarea la procesele de reparare a rupturilor duble de ADN. Practic, ele funcționează ca „gardieni” ai integrității genetice celulare. În forma lor normală (sălbatică), aceste gene ajută la prevenirea transformării celulelor normale în celule tumorale. Însă, atunci când apar mutații germinale moștenite (adică transmise ereditar de la unul dintre părinți), funcția acestor gene este compromisă. Rezultatul este o acumulare progresivă de erori genetice, care, în timp, poate duce la apariția celulelor canceroase în țesutul mamar sau ovarian. Femeile care sunt purtătoare ale unei mutații patogene în BRCA1 sau BRCA2 prezintă un risc semnificativ crescut de a dezvolta cancer mamar. Estimările actuale indică o probabilitate între 45% și 80% de-a lungul vieții, comparativ cu un risc de aproximativ 12% în populația generală. De asemenea, riscul de cancer ovarian este mult mai mare în rândul acestor paciente – între 15% și 60%, în funcție de tipul mutației. Este important de menționat că: Identificarea acestor mutații se face prin testare genetică, recomandată în special femeilor cu istoric familial de cancer mamar sau ovarian, mai ales dacă afecțiunea a fost diagnosticată la o vârstă tânără. În cazul pacienților purtători, se poate recomanda un plan personalizat de supraveghere, inclusiv: 👉 În cadrul consultației cu Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, poți discuta despre oportunitatea testării genetice și despre măsurile de prevenție oncologică adaptate profilului tău. Alte gene implicate Există și alte gene, precum TP53, PTEN sau CHEK2, care, atunci când suferă mutații, pot contribui la apariția neoplasmului mamar. Totuși, aceste cazuri sunt mult mai rare și adesea asociate cu sindroame genetice complexe (Li-Fraumeni, Cowden). 👉 Dacă ai rude de gradul I diagnosticate cu cancer mamar înainte de menopauză, discută cu un medic despre testarea genetică. O astfel de investigație poate salva vieți. Dezechilibre hormonale și expunerea la estrogeni Rolul hormonilor în apariția cancerului mamar este bine documentat. Estrogenul stimulează proliferarea celulelor mamare, iar expunerea excesivă sau prelungită crește riscul de apariție a tumorilor mamare. Factori care cresc expunerea la estrogen De asemenea, obezitatea – în special în perioada postmenopauzală – duce la o producție crescută de estrogeni în țesutul adipos, ceea ce explică parțial asocierea dintre excesul ponderal și incidența crescută a cancerului mamar. Influența stilului de viață: alcool, dietă, sedentarism Stilul de viață modern influențează profund riscul de cancer mamar. Nu este vorba doar de alimentație sau mișcare, ci de întreaga ecologie metabolică și endocrină a organismului. Alcoolul Consumul regulat de alcool este un factor de risc confirmat. Chiar și cantități mici – un pahar pe zi – cresc riscul de cancer mamar cu până la 10%, prin alterarea metabolismului estrogenilor și creșterea nivelului de estrogen circulant. Dieta dezechilibrată O alimentație bogată în grăsimi saturate și procesate, cu deficit de fibre, antioxidanți și fitonutrienți poate favoriza apariția unor dezechilibre hormonale și inflamația cronică de grad scăzut, implicată în carcinogeneză. Activitatea fizică Sedentarismul contribuie la obezitate, insulinorezistență și inflamație sistemică. Activitatea fizică regulată reduce nivelul de estrogen liber, îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce riscul oncologic. 👉 Ai grijă de corpul tău: 30 de minute de mișcare pe zi, 5 zile pe săptămână pot face diferența. Factori de mediu și expuneri toxice În ultimii ani, atenția s-a îndreptat și către rolul factorilor de mediu în apariția cancerului mamar. Substanțele cu potențial disruptiv hormonal (xenoestrogeni) se găsesc în ambalaje din plastic, cosmetice, pesticide sau detergenți. Bisfenol A (BPA), ftalații și parabeni sunt doar câteva exemple de compuși care imită estrogenul în organism și pot stimula proliferarea celulelor mamare. Expunerea la radiații ionizante în copilărie sau adolescență (radioterapie pentru alte boli sau accidente nucleare) este, de asemenea, asociată cu risc crescut. Inflamația cronică și microbiomul Un aspect de actualitate este rolul inflamației cronice subclinice și al dezechilibrelor microbiomului intestinal și mamar în apariția cancerului. Studiile recente arată că disbioza poate influența metabolismul estrogenilor și poate activa căi inflamatorii implicate în inițierea și progresia tumorilor. În plus, țesutul adipos inflamat (în special în obezitate) secretă citokine proinflamatorii precum IL-6, TNF-alfa sau leptină, care contribuie la transformarea malignă a celulelor epiteliale mamare. Sarcina, alăptarea și protecția naturală Sarcina la o vârstă tânără și alăptarea prelungită sunt factori protectivi împotriva cancerului mamar. Mecanismul presupune diferențierea completă a celulelor ductale și reducerea expunerii cumulative la estrogeni. Femeile care nasc înainte de 30 de ani și alăptează cel puțin 12 luni prezintă un risc semnificativ redus de a … Read more

Tratamentul cancerului ovarian Cancerul ovarian rămâne una dintre cele mai silențioase și agresive forme de cancer ginecologic. De cele mai multe ori, este diagnosticat în stadii avansate, moment în care tratamentul devine o adevărată cursă contra cronometru. Vestea bună este că, în ultimii ani, progresul în chirurgia minim-invazivă și personalizarea tratamentului oncologic au crescut semnificativ șansele de supraviețuire. Ce este cancerul ovarian? Cancerul ovarian este o proliferare necontrolată a celulelor din țesuturile ovarelor, glande reproductive situate de o parte și de alta a uterului. Această patologie afectează în special femeile aflate în perioada postmenopauză, însă poate apărea și la vârste mai tinere. Există mai multe tipuri histologice, dar cele mai frecvente sunt carcinoamele epiteliale ovariene. Boala este adesea asimptomatică în stadiile incipiente. Când apar simptomele – balonare persistentă, dureri pelvine, tulburări urinare sau digestive – tumora este, în cele mai multe cazuri, deja avansată. Diagnostic și stadializare – cheia alegerii tratamentului Un diagnostic corect și o stadializare precisă sunt esențiale pentru stabilirea conduitei terapeutice. Acest proces începe cu examenul clinic și continuă cu investigații imagistice – ecografie transvaginală, CT abdomino-pelvin sau RMN. Markerii tumorali, precum CA-125, pot oferi indicii, dar nu sunt suficienți pentru un diagnostic definitiv. Confirmarea se face prin biopsie sau, în multe cazuri, în timpul intervenției chirurgicale exploratorii. Stadializarea FIGO (International Federation of Gynecology and Obstetrics) clasifică boala de la stadiul I (localizat la ovare) până la stadiul IV (cu metastaze la distanță). Principalele opțiuni de tratament Tratamentul cancerului ovarian presupune o strategie complexă, adaptată fiecărei paciente în parte. Este esențial ca abordarea să fie una multidisciplinară, care să combine expertiza chirurgului oncolog cu recomandările oncologului medical și, uneori, ale geneticianului sau radioterapeutului. Obiectivul principal este controlul bolii și prelungirea supraviețuirii, cu o calitate cât mai bună a vieții. În cele mai multe cazuri, tratamentul oncologic al cancerului ovarian include intervenția chirurgicală și chimioterapia. La acestea se pot adăuga terapii țintite – cum ar fi inhibitorii PARP – sau imunoterapia, în funcție de profilul molecular al tumorii. Un diagnostic oncologic nu înseamnă că toate opțiunile se reduc la tratamente grele și invazive. Progresul chirurgiei minim-invazive poate schimba complet experiența pacientei. Chirurgia oncologică – fundamentul tratamentului curativ Chirurgia reprezintă piatra de temelie în tratamentul cancerului ovarian. În termeni oncologici, ținta este „citoreducția completă” – adică îndepărtarea întregului țesut tumoral vizibil din cavitatea abdominală și pelvină. Numeroase studii au arătat că succesul acestei etape este corelat direct cu supraviețuirea pe termen lung. Operația este, de regulă, una extinsă și poate include: Această intervenție poartă numele de „staging chirurgical complet” și este efectuată în bloc operator de către chirurgi cu experiență în patologia oncologică ginecologică. De cele mai multe ori, intervenția este deschisă (laparotomie), însă în anumite cazuri selecționate, chirurgia minim-invazivă poate fi utilizată cu succes. Rolul chirurgiei minim-invazive – laparoscopie și chirurgie robotică În ultimul deceniu, chirurgia minim-invazivă a revoluționat modul în care sunt tratate multe cancere abdominale, inclusiv cancerele ginecologice. Tehnicile laparoscopice și robotice permit realizarea acelorași gesturi chirurgicale complexe, dar cu traumă redusă asupra organismului. Avantajele majore ale chirurgiei minim-invazive sunt evidente: În plus, vizualizarea de înaltă rezoluție și instrumentele extrem de fine permit o disecție precisă chiar și în regiunile anatomice dificile, cum este pelvisul profund sau spațiul retroperitoneal. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), integrează aceste tehnologii moderne în practica sa chirurgicală oncologică. În cazurile potrivite – selectate riguros în funcție de extensia bolii și de statusul pacientei – intervențiile minim-invazive pot înlocui cu succes chirurgia deschisă, oferind beneficii semnificative fără a compromite radicalitatea oncologică. Este important de menționat că nu toate pacientele pot beneficia de chirurgie minim-invazivă. Tumorile extinse, cu invazie multiplă a organelor intraabdominale, necesită în continuare chirurgia clasică. Însă acolo unde este posibil, această opțiune este de preferat. Chirurgie primară sau chirurgie după chimioterapie? Momentul optim al intervenției chirurgicale este stabilit de echipa multidisciplinară, în funcție de stadiul bolii și de starea generală a pacientei. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), integrează aceste tehnici moderne în tratamentul chirurgical al pacientelor oncologice, acolo unde indicațiile sunt adecvate și sigure. Află dacă intervenția chirurgicală minim-invazivă este potrivită în cazul tău. Programează un consult de specialitate cu Dr. Drașovean Radu. Când este indicată chimioterapia? Chimioterapia reprezintă un pilon esențial în tratamentul cancerului ovarian, fiind indicată în marea majoritate a cazurilor, indiferent de stadiul bolii. Scopul principal al acestui tratament este distrugerea celulelor tumorale care nu pot fi îndepărtate chirurgical sau care s-ar putea răspândi în organism. De regulă, chimioterapia se administrează postoperator, ca tratament adjuvant, pentru a elimina eventualele celule maligne rămase la nivel microscopic și pentru a reduce riscul de recidivă. Acest lucru este valabil mai ales în stadiile II, III și IV ale bolii. În schimb, în cazurile avansate, când tumora este extinsă și nu poate fi excizată complet în siguranță de la prima intervenție, se poate recomanda o chimioterapie neoadjuvantă – administrată înainte de operație. Această strategie are rolul de a reduce dimensiunea masei tumorale, facilitând o intervenție chirurgicală mai eficientă, cu o rată mai mare de citoreducție completă. Regimul standard de chimioterapie pentru cancerul ovarian implică, în mod obișnuit, combinații de agenți chimioterapici pe bază de platină – în special carboplatină – asociate cu taxani, precum paclitaxelul. Acest protocol a demonstrat eficiență în distrugerea celulelor canceroase și este considerat „gold standard” în ghidurile internaționale. Tratamentul se desfășoară în mai multe cicluri, la intervale de 3 săptămâni, iar numărul total de cicluri variază în funcție de stadiul bolii și de răspunsul la terapie. În timpul fiecărui ciclu, pacienta este atent monitorizată pentru a evalua toleranța la tratament și pentru a preveni complicațiile – cele mai frecvente efecte adverse fiind greața, oboseala, alopecia, mielosupresia și neuropatia periferică. În ultimii ani, chimioterapia a fost completată de terapii țintite, administrate concomitent sau ulterior. Un exemplu important sunt inhibitorii PARP (Poly-ADP Ribose Polymerase), care blochează mecanismele de reparare a ADN-ului în celulele tumorale. Aceste terapii sunt în mod particular eficiente la pacientele cu mutații BRCA1 sau BRCA2, dar pot … Read more

Chirurgia hepato-bilio-pancreatică Chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică reprezintă una dintre cele mai complexe ramuri ale chirurgiei generale. Această specialitate se concentrează pe diagnosticul și tratamentul chirurgical al tumorilor maligne localizate la nivelul ficatului, căilor biliare și pancreasului. Intervențiile din acest domeniu sunt esențiale pentru șansa la supraviețuire a pacienților, iar precizia actului chirurgical este decisivă. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă laparoscopică și robotică, oferă pacienților tratamente de ultimă generație în chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică, abordând fiecare caz cu maximă atenție la detalii și tehnologie modernă. Ce este chirurgia oncologică hepato-bilio-panacreatică? Chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică reprezintă o subspecialitate a chirurgiei generale care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și managementul chirurgical al tumorilor maligne localizate la nivelul ficatului, căilor biliare și pancreasului. Aceste organe sunt esențiale pentru funcțiile metabolice fundamentale ale organismului, precum procesarea nutrienților, producția de bilă, detoxifierea sângelui și reglarea nivelului de glucoză. Tumorile hepatice primare, neoplasmele biliare și cancerul pancreatic sunt patologii cu potențial evolutiv rapid, caracterizate prin agresivitate biologică ridicată. În majoritatea cazurilor, controlul eficient sau vindecarea bolii necesită un tratament chirurgical radical, care presupune îndepărtarea completă a țesutului tumoral, asociată adesea cu limfadenectomie regională și, uneori, cu reconstrucții anatomice complexe. Din păcate, în această regiune anatomofuncțională delicată, depistarea leziunilor maligne într-un stadiu incipient este o provocare majoră. Simptomatologia este adesea nespecifică sau absentă în fazele timpurii ale bolii, ceea ce determină prezentarea pacienților într-un stadiu avansat. Această realitate conferă un rol esențial experienței chirurgului și abilității sale de a integra tehnici moderne de tratament. Aplicarea chirurgiei minim-invazive, laparoscopice sau robotice, în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, a transformat paradigma terapeutică în ultimii ani. Aceste tehnici permit realizarea unor intervenții de mare finețe, cu traumă chirurgicală redusă, pierderi hemoragice minime și recuperare funcțională rapidă. În mâinile unui specialist cu pregătire avansată, cum este Dr. Drașovean Radu, chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică devine nu doar o intervenție salvatoare de viață, ci și o șansă reală la o calitate a vieții postoperatorii optimă. Prin integrarea tehnologiilor de ultimă oră și prin adaptarea fiecărei intervenții la particularitățile pacientului și ale tumorii, chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică oferă astăzi rezultate semnificativ îmbunătățite față de deceniile trecute, atât în ceea ce privește supraviețuirea globală, cât și recuperarea completă a pacienților. Indicațiile majore pentru chirurgia hepato-bilio-pancreatică Chirurgia oncologică hepato-bilio-pancreatică este indicată în tratamentul mai multor afecțiuni maligne care afectează ficatul, căile biliare sau pancreasul. Intervenția chirurgicală este, adesea, singura soluție curativă sau metoda principală de control al bolii. Printre principalele patologii care necesită abordare chirurgicală se numără: Carcinomul hepatocelular – este cea mai frecventă formă de cancer hepatic primar și apare, de obicei, pe fond de ciroză hepatică sau hepatită cronică virală. Chirurgia vizează rezecția tumorii prin segmentectomie sau lobectomie hepatică, cu scopul de a îndepărta complet formațiunea tumorală păstrând cât mai mult țesut hepatic sănătos. Colangiocarcinomul – cancerul căilor biliare este o patologie rară, dar foarte agresivă. În funcție de localizarea tumorii (intrahepatic, perihilar sau distal), tratamentul implică rezecții extinse hepatice, biliare și, uneori, pancreatice, asociate cu reconstrucția căilor biliare. Metastazele hepatice, în special cele secundare cancerului colorectal – reprezintă cea mai frecventă formă de afectare malignă a ficatului. Dacă metastazele sunt limitate și rezecabile, intervenția chirurgicală poate oferi o șansă reală la supraviețuire pe termen lung sau chiar vindecare. Cancerul de vezică biliară – este adesea descoperit în stadii avansate, fiind o boală silențioasă. Chirurgia constă în colecistectomie radicală asociată, frecvent, cu rezecții hepatice parțiale și limfadenectomie pentru a asigura excizia completă a țesutului tumoral. Tumorile periampulare și cancerul de cap de pancreas – sunt forme de neoplazii care necesită, de obicei, duodenopancreatectomie cefalică (procedura Whipple). Aceasta este una dintre cele mai complexe operații din chirurgia abdominală, implicând excizia capului pancreatic, a duodenului, a unei porțiuni din stomac și a căilor biliare distale. În funcție de localizarea, dimensiunea și extensia tumorii, chirurgia hepato-bilio-pancreatică poate presupune: Alegerea tehnicii operatorii este realizată după o evaluare atentă a imagisticii, a stării generale a pacientului și a extensiei bolii. În unele cazuri, chirurgia minim-invazivă laparoscopică sau robotică poate fi aplicată cu succes, oferind rezultate oncologice echivalente chirurgiei clasice, dar cu beneficii postoperatorii semnificative. Rolul chirurgiei minim-invazive în tratamentul oncologic În contextul oncologiei hepato-bilio-pancreatice, chirurgia minim-invazivă a devenit un standard de excelență, oferind beneficii majore pacienților eligibili. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia laparoscopică și robotică, aplică aceste tehnici moderne în cazurile atent selecționate, adaptând abordarea la fiecare tip de leziune și la specificul pacientului. Prin utilizarea laparoscopiei și a chirurgiei robotice, trauma chirurgicală asupra organismului este minimizată considerabil. Inciziile de mici dimensiuni reduc stresul operator asupra țesuturilor, ceea ce se traduce printr-o scădere semnificativă a durerii postoperatorii și o recuperare mult mai rapidă. Un alt avantaj notabil al chirurgiei minim-invazive este reducerea pierderilor sanguine intraoperatorii, lucru esențial în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, unde vascularizația bogată a organelor implicate poate transforma orice intervenție într-una cu risc hemoragic major. Menținerea unui câmp operator clar și controlul precis al sângerărilor favorizează rezecțiile complete și sigure din punct de vedere oncologic. Recuperarea pacienților operați minim-invaziv este vizibil accelerată. Aceștia pot relua alimentația mai devreme, își mobilizează organismul într-un timp mai scurt și, cel mai important, pot iniția tratamentele oncologice adjuvante – precum chimioterapia sau radioterapia – într-un interval optim, fără întârzieri care ar putea compromite prognosticul oncologic. Chirurgia robotică, pe care Dr. Drașovean Radu o folosește cu precădere în cazurile complexe, oferă un nivel de precizie excepțional. Instrumentele robotice permit mișcări extrem de fine, acces în spații anatomice dificil de abordat prin tehnici tradiționale și vizualizare 3D a structurilor, aspecte esențiale mai ales în rezecțiile hepatice profunde, în chirurgia căilor biliare sau în pancreatoduodenectomii. În zonele cu vascularizație bogată și anatomie complicată, cum sunt hilul hepatic sau regiunea capului pancreatic, chirurgia robotică devine un instrument de maximă utilitate, crescând șansele unei intervenții oncologice complete și sigure. Prin integrarea tehnologiei avansate în practica chirurgicală curentă, Dr. Drașovean Radu reușește să ofere pacienților cu patologii oncologice complexe o alternativă terapeutică modernă, care aduce beneficii semnificative în ceea ce privește atât rezultatele clinice, cât și calitatea vieții postoperatorii. Știai că? Pacienții care beneficiază de tratament … Read more

Mastitele sunt afecțiuni inflamatorii ale sânului, frecvent întâlnite în special în perioada alăptării, dar care pot apărea și în afara acesteia. Dincolo de disconfortul fizic, mastita poate complica serios starea generală de sănătate dacă nu este diagnosticată și tratată corect. În practica medicală modernă, abordarea mastitelor a evoluat considerabil, oferind pacientelor soluții rapide, eficiente și mai puțin traumatizante. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă laparoscopică și robotică, explică în acest articol ce sunt mastitele, cum se manifestă și ce tratamente moderne sunt disponibile astăzi. Ce este mastita? Mastita reprezintă o inflamație acută sau cronică a țesutului mamar, apărută cel mai frecvent în context infecțios. Procesul inflamator se caracterizează prin instalarea rapidă a durerii locale, roșeață accentuată a pielii, tumefacție (edem) și, adesea, febră însoțită de frisoane. Această patologie afectează predominant femeile aflate în perioada alăptării, situație cunoscută sub denumirea de mastită lactațională. În acest caz, secreția laptelui și posibilele leziuni ale mamelonului favorizează pătrunderea agenților patogeni în parenchimul mamar. Totuși, mastita nu este exclusiv legată de perioada post-partum. Formele non-lactaționale pot surveni la orice vârstă, inclusiv în premenopauză și postmenopauză, fiind adesea asociate cu factori precum traumatismele locale, intervențiile chirurgicale anterioare, sau diverse comorbidități (diabet zaharat, imunodepresie). Nediagnosticată la timp sau tratată inadecvat, mastita poate progresa către complicații severe, cea mai importantă fiind abcesul mamar. Abcesul reprezintă acumularea de puroi într-o cavitate delimitată de țesut inflamat și necrozat, necesitând de cele mai multe ori intervenție chirurgicală pentru drenajul corect și complet al colecției purulente. Prin urmare, identificarea rapidă a simptomelor și instituirea tratamentului adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și pentru conservarea integrității anatomice și funcționale a sânului. Cauzele mastitelor Mastitele pot avea multiple cauze, în funcție de contextul în care apar, fie în perioada alăptării, fie independent de aceasta. Înțelegerea mecanismelor implicate este esențială pentru diagnosticarea și tratarea corectă a acestei afecțiuni. Cea mai frecventă cauză a mastitelor lactaționale este stagnarea laptelui în canalele galactofore. Acest fenomen, numit și stază de lapte, favorizează multiplicarea bacteriilor și crește riscul de infecție. Germenii patogeni, în special Staphylococcus aureus, pătrund prin microfisuri sau ragade ale mamelonului și determină instalarea procesului inflamator. În absența unui drenaj eficient al laptelui, inflamația se poate intensifica rapid, ducând la complicații locale severe. În ceea ce privește mastitele non-lactaționale, acestea sunt cauzate de o serie de factori de risc suplimentari, printre care: Trebuie subliniat că orice inflamație mamară apărută în afara perioadei de alăptare necesită o atenție specială. Este obligatoriu ca aceste cazuri să fie investigate minuțios pentru a exclude alte patologii grave, în special cancerul de sân, care poate debuta cu semne clinice asemănătoare unei mastite. Un diagnostic corect, realizat de un medic chirurg specializat, precum Dr. Drașovean Radu, este esențial pentru a stabili rapid cauza și pentru a institui tratamentul adecvat. Simptomele mastitei Manifestările clinice sunt adesea evidente și includ: În mastitele evoluate sau în caz de abces, pot apărea și fluctuații palpabile sau secreție purulentă la nivelul mamelonului. Când trebuie să mergi la medic? Orice durere persistentă a sânului, însoțită de semne inflamatorii sau febră, necesită consult medical urgent. Diagnosticul precoce și tratamentul rapid pot preveni complicațiile severe. Nu aștepta ca infecția să avanseze! Consultă-l din timp pe Dr. Drașovean Radu pentru o evaluare completă și pentru stabilirea celui mai eficient plan de tratament. Cum se diagnostichează mastita? Diagnosticul mastitei se bazează în principal pe o evaluare clinică riguroasă. Medicul specialist va analiza istoricul simptomelor – cum ar fi debutul durerii, intensitatea acesteia, prezența febrei, modificările locale ale sânului (roșeață, căldură, edem) – și va efectua un examen fizic atent. Palparea sânului permite identificarea zonelor de indurație, sensibilitate, eventuale colecții lichidiene sau semne de abces. În cazurile cu prezentare clinică tipică, diagnosticul poate fi stabilit rapid. Totuși, în situațiile în care există incertitudini sau când simptomatologia sugerează prezența unui abces mamar, se impune efectuarea unei ecografii mamare. Această investigație imagistică este esențială pentru a evalua structura internă a sânului, a detecta prezența colecțiilor purulente, a evidenția eventualele canale galactofore dilatate și a diferenția mastita de alte patologii mamare. Ecografia este o metodă non-invazivă, rapidă și extrem de eficientă în confirmarea diagnosticului și în ghidarea eventualelor intervenții terapeutice, cum ar fi puncția sau drenajul percutanat al unui abces. În anumite cazuri, mai ales când infecția este severă, recurentă sau nu răspunde la tratamentul inițial, medicul poate recomanda recoltarea unei probe din secreția mamară pentru efectuarea unei culturi bacteriene și a unei antibiograme. Aceasta permite identificarea exactă a agentului infecțios și adaptarea tratamentului antibiotic, crescând șansele de vindecare completă. De asemenea, analizele de sânge, precum hemoleucograma și proteina C reactivă (CRP), pot furniza informații utile privind severitatea inflamației și răspunsul organismului la infecție. Un diagnostic corect și rapid este cheia pentru inițierea tratamentului adecvat și prevenirea complicațiilor mastitei! Tratamentul mastitei – metode moderne și eficiente Tratamentul mastitelor se stabilește în funcție de stadiul bolii, severitatea simptomelor și prezența complicațiilor. Obiectivul principal este eliminarea infecției, reducerea inflamației și menținerea funcționalității sânului. În formele incipiente de mastită, tratamentul este conservator și presupune: Este vital ca tratamentul să fie instituit prompt, sub supravegherea unui medic specializat, pentru a preveni progresia infecției și apariția complicațiilor grave, cum ar fi abcesul mamar. Mastita recurentă – un semnal de alarmă Mastitele recurente necesită o abordare complexă, pentru identificarea cauzelor subiacente. Printre acestea se pot număra: În asemenea cazuri, Dr. Drașovean Radu efectuează investigații avansate și propune soluții personalizate de tratament, inclusiv intervenții chirurgicale corective, atunci când este necesar. Prevenirea mastitelor Deși nu toate mastitele pot fi prevenite, există câteva măsuri utile: De asemenea, în cazul mastitelor non-lactaționale, este importantă monitorizarea stării generale de sănătate și consultarea periodică a unui medic specialist. O abordare preventivă inteligentă poate reduce semnificativ riscul de apariție a mastitelor și a complicațiilor asociate! Ce se întâmplă dacă mastita nu este tratată? O mastită neglijată poate evolua rapid spre abces, septicemie sau, rar, complicații cronice care afectează definitiv sănătatea sânului. În plus, mastita cronică poate masca leziuni maligne, întârziind astfel diagnosticul precoce al cancerului mamar. De aceea, orice inflamație a sânului necesită o … Read more