Ce este peritonita?
Peritonita este inflamația acută a peritoneului, o membrană subțire și delicată care căptușește întreaga cavitate abdominală și acoperă organele interne. Rolul peritoneului este esențial: protejează organele, asigură lubrifierea pentru mișcarea lor normală și participă la procesele de apărare imunologică. Atunci când acest strat este agresat de bacterii, fungi sau substanțe chimice iritante, apare un răspuns inflamator intens care afectează rapid întreg organismul.
Peritonita este considerată o urgență chirurgicală majoră. Fără diagnostic și tratament imediat, inflamația se extinde, bacteriile pătrund în sânge și apar complicații grave precum sepsisul, insuficiența multiplă de organ sau chiar decesul. De aceea, recunoașterea timpurie a simptomelor și prezentarea la spital sunt vitale.
Cea mai frecventă cauză este perforația unui organ abdominal, cum ar fi apendicele, stomacul, intestinul subțire sau colonul. În aceste situații, conținutul septic sau acid se revarsă în cavitatea peritoneală, determinând infecția. Alte cauze posibile includ infecțiile asociate dializei peritoneale, traumatismele abdominale sau complicațiile postoperatorii.
Manifestările sunt de obicei dramatice. Pacientul acuză o durere abdominală bruscă, intensă, care se accentuează la mișcare sau la palpare. Abdomenul devine rigid, febra apare rapid, iar greața și vărsăturile sunt frecvente. În formele severe, pot apărea tulburări de tensiune arterială, transpirații reci și stare de șoc.
Este important să reții că peritonita nu se vindecă spontan. Necesită tratament chirurgical de urgență, asociat cu terapie intensivă și administrare de antibiotice. Dacă ai simptome sugestive, cum sunt durerea abdominală difuză și persistentă, febra sau rigiditatea abdominală, prezintă-te imediat la medic. Rapiditatea cu care ajungi la spital îți poate salva viața.
Tipuri de peritonită
Peritonita primară
Peritonita primară, cunoscută și sub denumirea de peritonită spontană bacteriană, este o formă rară de inflamație a peritoneului. Ea apare de obicei la pacienții cu boli cronice severe, în special la cei cu ciroză hepatică avansată sau insuficiență renală cronică aflată în stadiu terminal.
Mecanismul de apariție diferă de cel al peritonitei secundare. În loc să fie cauzată de o perforație a unui organ abdominal, infecția ajunge în cavitatea peritoneală prin intermediul sângelui, al limfei sau din lichidul de ascită. Bacteriile pătrund astfel direct în peritoneu, declanșând inflamația.
Pacienții cu ciroză hepatică și ascită au un risc mult mai mare, pentru că lichidul acumulat în abdomen devine un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor. Cele mai frecvente microorganisme implicate sunt Escherichia coli și Klebsiella pneumoniae.
Simptomele pot fi mai puțin zgomotoase decât în alte forme de peritonită. Durerea abdominală poate fi difuză și de intensitate moderată, febra este prezentă, iar starea generală se deteriorează progresiv. Uneori, primele semne sunt agravarea ascitei și apariția confuziei, mai ales la pacienții cu insuficiență hepatică.
Diagnosticul se stabilește prin analiza lichidului de ascită obținut prin paracenteză. Numărul crescut de neutrofile și identificarea bacteriilor confirmă diagnosticul.
Tratamentul constă în administrarea promptă de antibiotice cu spectru larg și, uneori, în asocierea cu albumină intravenoasă pentru a preveni insuficiența renală. Chirurgia nu este necesară, deoarece nu există perforație de organ.
Prognosticul depinde de rapiditatea diagnosticului și de severitatea bolii de fond. Pacienții cu ciroză avansată au un risc ridicat de recurență, motiv pentru care profilaxia cu antibiotice orale pe termen lung este adesea recomandată.
Peritonita secundară
Peritonita secundară este cea mai frecvent întâlnită formă de peritonită și reprezintă aproape toate cazurile care ajung de urgență în secțiile de chirurgie. Se declanșează atunci când un organ abdominal se perforează, iar conținutul său, fie bacterian, fie chimic, se revarsă în cavitatea peritoneală. Acest contact direct cu peritoneul provoacă o reacție inflamatorie intensă și rapidă.
Cele mai frecvente surse sunt:
- apendicele inflamat și perforat, în apendicita acută complicată;
- stomacul sau duodenul, în cazul ulcerelor perforate, unde acidul gastric și sucul duodenal sunt extrem de iritante;
- intestinul subțire sau gros, când există o obstrucție complicată de necroză și perforație;
- colecistul, în colecistita acută perforată;
- diverticulii colonici inflamați, care pot ceda și elimina puroi și materii fecale în cavitatea abdominală.
Particularitatea peritonitei secundare este severitatea. În câteva ore, pacientul trece de la durere localizată la durere difuză, abdomenul devine „de lemn”, iar starea generală se degradează rapid. În lipsa intervenției chirurgicale, riscul de șoc septic este foarte mare.
Din punct de vedere chirurgical, tratamentul presupune identificarea și rezolvarea sursei de perforație. În cazul apendicitei, se practică apendicectomia. Pentru ulcerul perforat, se suturează defectul. În diverticulită sau perforație de intestin, poate fi necesară rezecția segmentului afectat. Toate aceste proceduri sunt urmate de lavaj peritoneal abundent și drenaj.
Astăzi, chirurgia minim-invazivă laparoscopică și robotică oferă avantaje majore în gestionarea peritonitei secundare. Vizibilitatea în cavitatea abdominală este excelentă, inciziile sunt mici, durerea postoperatorie este redusă, iar recuperarea este mai rapidă.
Pacientul cu peritonită secundară are nevoie și de suport intensiv: antibiotice cu spectru larg, fluide pentru stabilizarea tensiunii arteriale și monitorizare atentă.
Peritonita terțiară
Peritonita terțiară este o formă severă de inflamație a peritoneului care apare la pacienții deja operați, de obicei în contextul unor afecțiuni grave și al unui organism slăbit. Se manifestă mai ales la pacienții din secțiile de terapie intensivă, unde infecțiile abdominale persistă sau reapar după tratamentul unei peritonite secundare.
Această formă de peritonită este cauzată de bacterii cu rezistență crescută la antibiotice, cum sunt Enterococcus, Pseudomonas sau fungi precum Candida. Tocmai de aceea, tratamentul devine mult mai dificil, necesitând terapie antimicrobiană complexă și adaptată fiecărui caz în parte.
Pacienții cu peritonită terțiară au, în general, factori de risc importanți: imunitate compromisă, multiple intervenții chirurgicale abdominale, șoc septic anterior sau utilizare prelungită de antibiotice cu spectru larg.
Din punct de vedere clinic, tabloul este mai puțin zgomotos decât în peritonita secundară, dar evoluția este insidioasă și gravă. Pacientul poate prezenta febră persistentă, durere abdominală difuză, tulburări de tranzit și semne generale de sepsis.
Diagnosticul se stabilește prin examen clinic, analize de laborator și investigații imagistice, însă de multe ori confirmarea provine din culturile bacteriologice ale lichidului peritoneal obținut intraoperator sau prin drenaj.
Tratamentul presupune intervenții chirurgicale repetate pentru controlul sursei de infecție, spălarea cavității peritoneale și drenaj eficient. În paralel, se administrează antibiotice și antifungice cu spectru adaptat, în funcție de antibiogramă. Suportul intensiv este esențial, deoarece acești pacienți prezintă risc mare de insuficiență multiplă de organ.
Peritonita terțiară rămâne o provocare majoră pentru chirurgi și anesteziști. Prognosticul depinde de rapiditatea diagnosticului, de controlul infecției și de rezistența bacteriană. În centrele chirurgicale moderne, inclusiv cu utilizarea tehnicilor minim-invazive laparoscopice și robotice, șansele de control al bolii cresc, însă mortalitatea rămâne ridicată.
Cauzele peritonitei
Cele mai frecvente cauze includ:
- Apendicita acută perforată;
- Ulcerul gastric sau duodenal perforat;
- Colecistita acută complicată cu perforație;
- Diverticulita colonică perforată;
- Traumatisme abdominale penetrante;
- Intervenții chirurgicale recente complicate.
O altă cauză este dializa peritoneală, unde riscul de infecție este crescut.
Simptomele peritonitei
Semnele clinice sunt evidente și de obicei dramatice:
- Durere abdominală intensă și difuză;
- Abdomen rigid, „de lemn”;
- Febră și frisoane;
- Greață și vărsături;
- Tulburări digestive severe, inclusiv oprirea tranzitului intestinal;
- Stare generală alterată, cu tahicardie și hipotensiune.
Pacienții descriu adesea cea mai puternică durere abdominală pe care au simțit-o vreodată.
Peritonita evoluează rapid. În câteva ore, poate pune viața în pericol.
Cum se stabilește diagnosticul?
Examenul clinic
Medicul constată sensibilitate intensă, apărare musculară și abdomen „de lemn”.
Analize de laborator
Hemoleucograma arată leucocitoză importantă. Markerii inflamatori precum CRP și procalcitonina sunt crescuți.
Investigații imagistice
Radiografia abdominală simplă poate arăta aer sub diafragmă, semn de perforație. Ecografia abdominală și tomografia computerizată sunt esențiale pentru localizarea sursei și pentru evaluarea lichidului peritoneal.
Tratamentul peritonitei
Tratamentul este chirurgical în majoritatea cazurilor. Este însoțit de terapie intensivă și antibiotice cu spectru larg.
Intervenția chirurgicală
Operația are scopul de a elimina sursa de infecție și de a spăla cavitatea peritoneală. În funcție de cauză, se poate practica apendicectomie, sutura ulcerului, colecistectomie sau rezecție de ansă intestinală.
În prezent, chirurgia minim-invazivă, laparoscopică și robotică, oferă beneficii majore. Recuperarea este mai rapidă, riscul de complicații este redus, iar rezultatele funcționale sunt superioare.
Tratamentul medicamentos
Pacientul primește antibiotice cu spectru larg, administrate intravenos, adaptate ulterior în funcție de antibiogramă. Se administrează fluide, analgezice și medicație de suport hemodinamic.
Terapia intensivă
Mulți pacienți cu peritonită ajung în stare critică. Supravegherea într-o secție ATI este obligatorie pentru stabilizarea funcțiilor vitale.
Complicațiile peritonitei
Netratată sau tratată tardiv, peritonita duce la:
- Sepsis și șoc septic;
- Insuficiență multiplă de organ;
- Abcese intraabdominale;
- Aderențe peritoneale, cu risc de ocluzie intestinală ulterioară.
Peritonita și chirurgia minim-invazivă
Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă laparoscopică și robotică, aplică tehnici moderne în tratamentul peritonitei. Aceste metode reduc trauma chirurgicală, scad riscul de complicații și accelerează vindecarea.
Pacienții beneficiază de incizii mici, durere redusă și reluarea rapidă a alimentației și mobilizării. În multe situații, laparoscopia oferă vizibilitate excelentă și permite gesturi chirurgicale precise.
Dacă ai simptome sugestive, nu întârzia prezentarea la medic. Diagnosticarea rapidă și abordarea chirurgicală corectă îți pot salva viața.
👉 Programează-te pentru o consultație la Dr. Drașovean Radu dacă te confrunți cu dureri abdominale persistente.
Cum previi peritonita?
Nu toate cazurile pot fi prevenite, însă există câteva recomandări:
- Tratează corect infecțiile abdominale;
- Respectă igiena în dializa peritoneală;
- Mergi regulat la controale medicale dacă ai boli cronice hepatice sau renale;
- Nu ignora durerile abdominale severe.
Prognosticul pacienților cu peritonită
Prognosticul depinde de rapiditatea diagnosticului și de tratamentul aplicat. Intervenția chirurgicală precoce crește semnificativ șansele de supraviețuire.
Pacienții tineri și fără comorbidități au evoluție favorabilă dacă tratamentul este inițiat rapid. În schimb, vârsta înaintată și bolile asociate cresc riscul de complicații.
👉 Dacă ai suspiciune de peritonită, solicită imediat ajutor medical. Amânarea duce la consecințe grave.
Importanța diagnosticării precoce
Peritonita rămâne una dintre cele mai redutabile urgențe chirurgicale. Diagnosticul precoce, intervenția rapidă și tratamentul complet fac diferența între viață și moarte.
În practica actuală, chirurgia laparoscopică și robotică schimbă radical managementul acestor pacienți. Experiența și pregătirea medicului chirurg sunt decisive.