Chirurgia herniilor

Ce este durerea cronică după operația de hernie inghinală? Durerea cronică după operația de hernie inghinală, cunoscută medical sub numele de inghinodinie cronică postoperatorie, reprezintă persistența durerii în regiunea inghinală pentru o perioadă mai lungă de trei luni după intervenția chirurgicală. Este o realitate mai frecventă decât se crede, afectând aproximativ 10-12% dintre pacienți, iar în forme severe chiar 2-4% dintre aceștia. Chiar dacă operația de hernie inghinală este considerată o procedură standard, cu risc scăzut și recuperare rapidă, această complicație poate influența calitatea vieții pe termen lung. Pentru unii pacienți, durerea este doar o jenă moderată. Pentru alții, devine invalidantă. Poate limita activitatea fizică, somnul, mersul, ridicarea obiectelor și chiar activitățile profesionale. Iar întrebarea firească este: „De ce apare durerea, dacă hernia a fost reparată?” De ce apare durerea cronică după operația de hernie inghinală? Durerea cronică nu înseamnă neapărat un eșec chirurgical. De cele mai multe ori, ține de mecanisme complexe. Cele mai frecvente cauze includ: 1. Afectarea nervilor inghinali Regiunea inghinală conține trei nervi importanți: nervul ilioinghinal, iliohipogastric și ramura genitală a nervului genitofemural. În timpul operației, aceștia pot fi iritați, tensionați, prinși în cicatrice sau, în cazuri rare, răniți. Rezultatul poate fi o durere de tip neuropatic – ascuțită, ca o arsură sau ca un curent electric, uneori cu senzație de amorțeală sau hipersensibilitate. 2. Reacția la plasă (mesh) Majoritatea intervențiilor moderne folosesc o proteză sintetică pentru a reduce riscul de recurență. Totuși, plasa poate produce o reacție inflamatorie excesivă sau o fibroză dureroasă. În unele situații, poate apăsa asupra unui nerv sau a unui țesut sensibil. 3. Complicații mecanice Fixarea plasei cu agrafe, tackere sau suturi poate irita structurile nervoase sau poate crea tensiune locală. Uneori, poziționarea protezei poate genera o senzație permanentă de corp străin. 4. Hernie recidivată Chiar dacă pare un fenomen rar, recurența herniei poate mima durerea cronică. Palparea unei proeminențe inghinale sau accentuarea durerii la efort poate fi un indicator important. 5. Factori individuali Pacienții cu sensibilitate crescută la durere, diabet, neuropatii, stres cronic sau antecedente de dureri pelvine pot fi mai predispuși. Fumatul și obezitatea cresc inflamația tisulară și întârzie recuperarea. Ce simte pacientul cu durere cronică postoperatorie? Durerea resimțită după operația de hernie inghinală nu are o singură formă și nu se manifestă la fel pentru toți pacienții. Fiecare organism răspunde diferit, iar tipul durerii poate oferi indicii importante despre mecanismul ei. Pentru unii pacienți, durerea are un caracter ascuțit sau tăios, ca o „tăietură bruscă” în zona inghinală, apărută mai ales la efort, la schimbarea poziției sau la ridicarea obiectelor. Acest tip de durere este frecvent legat de tensiunea cicatricială sau de iritația țesuturilor profunde. Alți pacienți descriu o durere pulsatilă, ca o bătaie ritmică, care se accentuează la mers sau stat în picioare prelungit. Aceasta poate indica un proces inflamator local persistent sau congestie tisulară în perioada postoperatorie tardivă. Există și dureri de tip arsură, o senzație intensă, „fierbinte”, caracteristică durerii neuropatice. Pacienții spun adesea că „arde” zona sau că simt o căldură nefirească sub piele. Acest tip de durere sugerează implicarea unui nerv iritat, comprimat sau prins în țesuturile cicatriceale. În unele situații, apare o durere înțepătoare, scurtă, repetitivă, asemănată cu mici șocuri electrice sau „înțepături cu ace”. Este tipică afectării nervoase și poate fi declanșată de atingere, presiune sau mișcare bruscă. De asemenea, durerea poate fi însoțită de furnicături sau amorțeală, semne clasice de disfuncție nervoasă. Pacientul poate simți că zona este „înghețată”, „anesteziată” sau, dimpotrivă, exagerat de sensibilă. Aceste senzații indică faptul că unul dintre nervii inghinali ar putea fi iritat sau comprimat de țesutul cicatriceal sau de proteza utilizată. Aceste diferențe nu sunt detalii banale. Ele ajută medicul să identifice tipul durerii și să stabilească direcția corectă de tratament. În durerea cronică postoperatorie, modul în care pacientul o descrie devine uneori cea mai importantă „investigație” clinică. Uneori este declanșată de mers, ridicare, tuse sau stat în picioare. Alteori apare chiar și în repaus. Pacienții descriu frecvent senzația că „îi ține ceva”, că zona este „rigidă” sau „strange”. Cât timp este normal să doară? În primele săptămâni după operație, durerea este normală. Țesuturile sunt inflamate, iar organismul începe procesul de vindecare. În mod obișnuit, disconfortul se reduce treptat în 4-6 săptămâni, iar majoritatea pacienților revin la activitatea normală după aproximativ două luni. Când durerea persistă peste 3 luni, vorbim despre durere cronică post-herniorafie. După 6 luni, probabilitatea ca durerea să dispară complet scade semnificativ. Rolul chirurgiei minim-invazive în prevenirea durerii cronice Intervențiile laparoscopice și robotice, în special tehnicile minim-invazive, au demonstrat o rată mai mică de durere cronică în comparație cu abordările deschise în anumite categorii de pacienți. Motivul este legat de vizualizarea mai bună a structurilor anatomice, manipularea redusă a nervilor și o distribuție mai uniformă a protezei. Pentru Dr. Drașovean Radu, chirurgia minim-invazivă nu este doar o tehnică modernă, ci un instrument real de prevenire a complicațiilor pe termen lung. Experiența operatorie și precizia tehnică reduc semnificativ riscurile care pot duce la dureri persistente. Dacă ai dureri persistente după o operație de hernie inghinală, programează o consultație de specialitate pentru evaluare corectă. Diagnosticul durerii cronice postoperatorii Evaluarea medicală este esențială. Nu orice durere este neuropatică. Nu orice durere indică recidivă. Iar auto-diagnosticul poate întârzia soluțiile potrivite. Consultul include: Anamneză detaliată Medicul analizează tipul durerii, debutul, factorii agravanți și asociați. Durerea neuropatică are caracteristici specifice, diferite de durerea inflamatorie sau mecanică. Examinare clinică Se verifică sensibilitatea, punctele dureroase, semnele de recidivă, mobilitatea și eventualele modificări locale. Ecografie sau CT Investigațiile imagistice pot confirma recurența sau pot evidenția modificări ale plasei. Blocaj nervos diagnostic Injectarea locală cu anestezic poate identifica nervul responsabil. O ameliorare rapidă indică o durere de origine neuropatică. Tratamentul durerii cronice Tratamentul este progresiv și individualizat. Nu există o soluție universală. Dar există strategii eficiente. 1. Tratament medicamentos Analgezicele convenționale pot ajuta, dar în durerea neuropatică sunt preferate medicamente precum gabapentin, pregabalin sau antidepresive triciclice, administrate sub supraveghere medicală. Anti-inflamatoarele pot fi utile în fazele moderate. 2. Infiltrații și blocaje nervoase Injectarea locală cu anestezic și corticosteroid poate reduce durerea … Read more

Hernia hiatală și boala de reflux gastroesofagian sunt două afecțiuni frecvent întâlnite în chirurgia generală și, adesea, strâns interconectate. Deși mulți pacienți le consideră probleme „minore” sau doar o consecință a alimentației, realitatea medicală este mult mai complexă. Aceste patologii pot influența semnificativ calitatea vieții și, netratate corect, pot evolua spre complicații cu impact real asupra sănătății esofagului. Ce este hernia hiatală? Hernia hiatală reprezintă migrarea unei porțiuni a stomacului din cavitatea abdominală în torace, prin hiatusul diafragmatic – orificiul natural prin care trece esofagul. Practic, bariera fiziologică dintre esofag și stomac devine afectată, ceea ce poate modifica mecanismele naturale de prevenire a refluxului gastric. În mod normal, diafragma și sfincterul esofagian inferior funcționează ca o „supapă” care împiedică urcarea acidului gastric în esofag. În hernia hiatală, această supapă devine incompetentă. Ca rezultat, acidul, sucurile digestive și chiar alimentele pot reflua în esofag, iritând mucoasa și producând simptome supărătoare. Există două forme principale: Hernia hiatală prin alunecare (tip I) Este cea mai frecventă formă. Joncțiunea eso-gastrică se deplasează în torace. De obicei, este asociată cu boala de reflux gastroesofagian. Hernia hiatală paraesofagiană (tip II-IV) Mai rară, dar potențial mai periculoasă. O porțiune a stomacului se herniază lângă esofag, uneori chiar masiv. Poate provoca complicații severe, precum volvulus gastric, ischemie sau strangulare. În aceste situații, intervenția chirurgicală este adesea recomandată chiar și în absența simptomelor evidente. Boala de reflux gastroesofagian – mecanismul din spatele simptomelor Boala de reflux gastroesofagian apare atunci când conținutul gastric refluează repetitiv în esofag, determinând inflamație cronică, iritație și, uneori, leziuni ale mucoasei. Refluxul acid nu este doar un „disconfort”. Este o patologie medicală reală, cu potențial evolutiv. Acidul gastric poate afecta mucoasa esofagiană, deoarece aceasta nu este adaptată pentru a rezista unui pH atât de scăzut. În timp, inflamația poate duce la esofagită, eroziuni, stricturi esofagiene și chiar la esofagul Barrett – o leziune premalignă ce crește riscul de cancer esofagian adenocarcinom. Legătura dintre hernia hiatală și boala de reflux Deși pot exista separat, cele două afecțiuni sunt deseori interdependente. Hernia hiatală slăbește bariera antireflux, favorizând refluxul acid. La rândul său, refluxul cronic agravează simptomele și permite progresia bolii. Este important de reținut: prezența herniei hiatale nu înseamnă automat reflux, dar crește semnificativ riscul apariției lui. Această asociere este una dintre cele mai studiate teme în gastroenterologie și chirurgie generală, iar abordarea terapeutică trebuie să fie individualizată. Simptomele  În hernia hiatală și boala de reflux gastroesofagian, organismul trimite semnale clare încă din stadiile inițiale. Deși simptomele pot varia ca intensitate și frecvență, ele au un mecanism comun: migrarea acidului gastric în esofag și perturbarea funcției barierei antireflux. Atunci când această barieră devine incompetentă, mucoasa esofagiană începe să fie agresată chimic, iar pacientul resimte manifestări care nu mai pot fi ignorate. Cel mai frecvent simptom este pirozisul, perceput ca o senzație de arsură retrosternală, care urcă din epigastru spre gât. De regulă, apare după mesele copioase, în clinostatism sau în timpul nopții. Pacientul descrie o „arsură intensă în piept” ce poate dura minute sau chiar ore. Deși adesea banalizată, pirozisul este un indicator tipic al refluxului acid și, atunci când devine repetitiv, trebuie luat în considerare ca simptom al unei patologii digestive reale. Un alt simptom caracteristic este regurgitația acidă, adică întoarcerea conținutului gastric în cavitatea bucală. Pacientul poate simți gust acru, amar sau chiar resturi alimentare în gură, mai ales când se apleacă sau se întinde. Regurgitațiile nocturne sunt deosebit de supărătoare și pot fragmenta somnul, afectând calitatea vieții. Ele reprezintă un semn direct al compromiterii mecanismului antireflux. Pe măsură ce inflamația esofagiană se accentuează, pot apărea dificultăți la înghițire (disfagie). Inițial, disfagia este subtilă, resimțită doar la alimente solide, însă în stadii avansate poate progresa și către lichide. Această manifestare sugerează fie spasm esofagian secundar iritației acide, fie apariția unor stricturi esofagiene, ceea ce impune investigații suplimentare, în special endoscopie digestivă superioară. Un simptom care adesea sperie pacientul este durerea toracică necardiacă. Durerea poate fi intensă, presivă sau arzătoare, localizată retrosternal, imitând ischemia miocardică. Mulți pacienți ajung inițial la cardiolog, iar abia ulterior sunt direcționați către gastroenterolog sau chirurg, atunci când se stabilește că sursa durerii este refluxul. Este important de menționat că refluxul poate cauza dureri toracice severe, dar doar după excluderea unei patologii cardiace acute. Iritația repetitivă a mucoasei laringiene de către acidul gastric poate duce la răgușeală persistentă sau chiar tuse cronică, în special la pacienții care nu prezintă afecțiuni pulmonare. Acidul poate ajunge până la nivelul orofaringelui, stimulând reflexul de tuse și inflamația corzilor vocale. Uneori, pacienții sunt tratați luni întregi pentru suspiciuni de infecții respiratorii, fără succes, pentru ca în final să se descopere cauza reală: refluxul laringofaringian. Un simptom deranjant, dar frecvent subestimat, este halitoza – mirosul neplăcut al respirației. Refluxul cronic determină stagnarea acidului și a particulelor alimentare în esofag și cavitatea bucală, ceea ce favorizează modificarea pH-ului local și proliferarea bacteriană. Pacientul observă o respirație încărcată, chiar dacă are igienă orală adecvată, fapt ce poate afecta încrederea socială și profesională. Nu în ultimul rând, mulți pacienți descriu o senzație de nod în gât, cunoscută medical sub termenul de globus faringian. Aceasta nu este cauzată de un obstacol real, ci de iritația cronică și modificările senzitive induse de acid la nivelul mucoasei faringiene. Deși nu provoacă durere, senzația este persistentă și poate deveni anxiogenă, făcând pacientul să creadă că „se întâmplă ceva grav”. Este esențial de înțeles că aceste simptome nu reprezintă simple neplăceri digestive. Ele sunt mesaje biologice clare, prin care corpul semnalează o disfuncție. Atunci când apar frecvent, se intensifică sau persistă mai mult de câteva săptămâni, evaluarea medicală devine obligatorie. Ignorarea lor poate permite evoluția spre complicații, iar diagnosticul corect, pus la timp, face diferența între un tratament eficient și o boală complicată. În hernia hiatală paraesofagiană pot apărea dureri epigastrice, senzație de presiune toracică sau anemie feriprivă prin sângerări oculte. O întrebare pe care mulți pacienți o au este:„Dacă durerea toracică nu e cardiacă, poate fi de la reflux?”Răspunsul este: da, în numeroase cazuri, refluxul poate imita simptome cardiace. De aceea, evaluarea medicală … Read more

Ce înseamnă, de fapt, o hernie? O hernie apare atunci când un organ sau o porțiune de țesut abdominal proemină printr-un punct slab al peretelui abdominal. În mod normal, musculatura și țesuturile conjunctive ale abdomenului acționează ca un scut protector. Când acest scut se slăbește, o parte din conținutul abdominal poate ieși în afara cavității sale anatomice. Majoritatea herniilor sunt simple la debut și pot fi tratate relativ ușor. Totuși, există situații în care lucrurile devin mult mai complicate. Aici intervine termenul de hernie complexă. Ce este o hernie complexă? O hernie complexă nu este doar o hernie „mai mare” sau „mai dureroasă”. Termenul definește o situație medicală cu risc crescut, care necesită expertiză chirurgicală avansată. Vorbim despre o hernie complexă atunci când există caracteristici care fac tratamentul standard dificil sau riscant. Poate fi vorba de dimensiuni mari, de recurențe după operații anterioare, de defecte multiple ale peretelui abdominal, de inflamație severă, de infecție sau de comorbidități care complică intervenția. O hernie complexă reprezintă, practic, o combinație între o patologie abdominală severă și un perete abdominal compromis, care nu mai poate fi reparat prin metode simple. Este o situație în care chirurgia devine nu doar necesară, ci și strategică. Alegerea tehnicii potrivite poate face diferența între o recuperare optimă și reapariția herniei. Este un diagnostic care, de cele mai multe ori, surprinde pacientul. Uneori, după ce o hernie a fost operată, reapare. Alteori, dimensiunile devin atât de mari încât abdomenul își pierde funcția mecanică normală. În aceste cazuri, chirurgul generalist cu competențe în chirurgia minim-invazivă are un rol esențial. De ce se numește „complexă”? Elemente definitorii O hernie este clasificată drept complexă atunci când prezintă una sau mai multe dintre următoarele particularități medicale: Hernie recurentă Este situația în care hernia reapare după una sau mai multe intervenții chirurgicale. Recurența modifică anatomia, afectează calitatea țesutului și crește considerabil riscul de complicații. Defect abdominal de mari dimensiuni Uneori, deschiderea în peretele abdominal depășește 10 cm sau ocupă o zonă extinsă. Acest lucru poate duce la pierderea domeniului abdominal, când o mare parte din organe stau în afara cavității abdominale. Prezența complicațiilor locale Infecții, fistule, necroză tisulară sau aderențe masive pot transforma o intervenție simplă într-una de reconstrucție complexă. Pacient cu multiple comorbidități Obezitatea severă, diabetul, bolile cardiovasculare sau tulburările de cicatrizare influențează evoluția postoperatorie și cresc riscul de recidivă. Hernii postincizionale extinse Apar după intervenții abdominale deschise, când peretele abdominal nu se reface complet. Aceste hernii pot atinge proporții impresionante, modificând postura, respirația și funcția musculară. De ce apare o hernie complexă? Nu există o singură cauză, ci un cumul de factori. Peretele abdominal este o structură dinamică, solicitată zilnic prin mișcare, tuse, respirație, efort fizic și creșterea presiunii intraabdominale. Când aceste solicitări depășesc rezistența țesuturilor, apare vulnerabilitatea. Factorii care contribuie la apariția unei hernii complexe sunt numeroși și pot acționa simultan.  Unul dintre cei mai importanți este istoricul de intervenții chirurgicale anterioare la nivelul abdomenului. Orice incizie abdominală slăbește integritatea peretelui muscular, chiar dacă cicatricea pare vindecată la exterior. La nivel profund, fibrele nu mai au aceeași rezistență mecanică, iar acest lucru poate favoriza apariția unei hernii postincizionale. Cu cât numărul intervențiilor este mai mare, cu atât riscul crește, pentru că anatomia normală este modificată și țesuturile devin mai fragile. Un alt factor major este infecția postoperatorie. Atunci când o zonă operată se infectează, procesul de vindecare este afectat. Țesuturile cicatrizează neuniform, pierd din elasticitate și rezistență, iar peretele abdominal își pierde capacitatea de a suporta presiunea intraabdominală. Acesta este un mecanism frecvent întâlnit în herniile complexe, mai ales atunci când infecția a necesitat drenaj sau tratament antibiotic îndelungat. Obezitatea joacă un rol determinant. Greutatea excesivă crește presiunea asupra peretelui abdominal în fiecare moment, chiar și în repaus. În plus, grăsimea viscerală și cea subcutanată reduc calitatea țesuturilor și încetinesc cicatrizarea. La pacienții obezi, riscul de recurență a unei hernii este semnificativ mai mare, iar recuperarea postoperatorie este adesea îngreunată. Efortul fizic intens este un alt element care pune presiune directă pe peretele abdominal. Ridicarea de greutăți, sporturile de forță sau activitățile solicitante pot forța musculatura și pot agrava un defect preexistent. Dacă pacientul are deja o zonă slăbită, un singur episod de suprasolicitare poate precipita apariția unei hernii sau poate agrava o hernie simplă până la stadiul de hernie complexă. Sarcina multiplă contribuie prin distensia progresivă a abdomenului. Mușchii peretelui abdominal sunt întinși luni de zile, iar presiunea intraabdominală crește pe măsură ce fătul se dezvoltă. În cazul sarcinilor gemelare sau repetate la intervale scurte, musculatura își poate pierde tonusul și rezistența, favorizând apariția unui defect herniar semnificativ. Traumatismele abdominale, fie că sunt rezultatul unor accidente, lovituri sau intervenții invazive, pot afecta structura normală a musculaturii și fasciei. Chiar și fără o incizie chirurgicală, peretele abdominal poate suferi rupturi microscopice, care în timp devin puncte de slăbiciune și pot evolua spre o hernie complexă. Tulburările genetice ale țesutului conjunctiv reprezintă un substrat biologic important. În aceste condiții, colagenul – proteina esențială care conferă rezistență și elasticitate țesuturilor – este defectuos sau insuficient. Sindroame precum Ehlers-Danlos sau alte disfuncții de colagen predispun la hernii recidivante și la vindecare dificilă, chiar și după intervenții chirurgicale corect realizate. Îmbătrânirea naturală a musculaturii este un proces inevitabil. Odată cu vârsta, fibrele musculare își pierd elasticitatea, masa scade, iar țesutul conjunctiv devine mai rigid. Peretele abdominal nu mai are aceeași capacitate de a menține organele în poziția corectă, ceea ce explică de ce herniile sunt mai frecvente la persoanele vârstnice și pot evolua mai rapid spre forme complexe. În final, fumatul reprezintă un factor extrem de nociv. Nicotina și toxinele din țigări reduc vascularizația țesuturilor, încetinesc vindecarea și favorizează infecțiile. Colagenul este afectat direct, iar cicatricile devin mai fragile. La fumători, riscul de complicații postoperatorii este semnificativ mai mare, iar șansele de recidivă a herniei cresc în mod demonstrat. Toți acești factori nu acționează izolat. De multe ori, un pacient prezintă două, trei sau chiar mai multe elemente de risc, ceea ce explică evoluția către o hernie complexă. Identificarea lor corectă ajută la planificarea … Read more

Eventrația epigastrică este o patologie abdominală relativ frecventă, dar adesea subestimată, deoarece la început nu produce simptome spectaculoase. Mulți pacienți descoperă întâmplător o mică proeminență la nivelul peretelui abdominal, situată între stern și ombilic, fără să îi acorde importanță. Totuși, în timp, această afecțiune poate deveni dureroasă, se poate complica și necesită tratament chirurgical. În cadrul chirurgiei generale moderne, tehnicile minim-invazive — laparoscopia și chirurgia robotică — oferă soluții eficiente, cu recuperare rapidă și risc redus de recidivă. Dr. Drașovean Radu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), explică în detaliu ce presupune eventrația epigastrică și care sunt opțiunile de tratament. Ce este eventrația epigastrică? Eventrația epigastrică reprezintă o hernie a peretelui abdominal localizată în zona epigastrică, adică în porțiunea dintre stern și ombilic. Practic, printr-un defect apărut în structura mușchilor și a fasciei abdominale, țesuturile din interior (în special grăsime preperitoneală, iar uneori chiar fragmente din intestin sau epiploon) pot protruziona sub piele. Această patologie nu trebuie confundată cu hernia ombilicală sau cu alte tipuri de eventrații. Localizarea specifică o face particulară și necesită o abordare chirurgicală adaptată. De multe ori, pacienții observă inițial doar o mică umflătură dură, vizibilă mai ales la efort sau la tuse. În stadiile incipiente, durerea este absentă sau discretă, dar pe măsură ce defectul se mărește, pot apărea disconfort, jenă estetică și complicații serioase. Cauzele eventrației epigastrice Etiologia eventrației epigastrice este complexă și include atât factori congenitali, cât și dobândiți.Printre cele mai frecvente cauze se numără: Este important de subliniat că nu doar persoanele supraponderale sau cele care ridică greutăți mari sunt expuse riscului. Există pacienți tineri, fără factori de risc majori, care dezvoltă această patologie datorită unei predispoziții anatomice. Manifestări clinice și simptome Tabloul clinic al eventrației epigastrice variază în funcție de dimensiunea defectului și de structurile protruzionate. Cel mai frecvent simptom este apariția unei tumefacții în epigastru, vizibilă la tuse, la strănut sau la efort. În stadii incipiente, această umflătură dispare în repaus sau la culcare, dar în timp devine permanentă. Pe lângă acest semn caracteristic, pacienții pot prezenta: O mică umflătură ignorată ani de zile se poate transforma, peste noapte, într-o urgență chirurgicală.  Diagnosticul eventrației epigastrice Diagnosticul eventrației epigastrice se bazează în primul rând pe examenul clinic. Medicul chirurg evaluează pacientul prin inspecție și palpare, observând o proeminență la nivelul liniei albe abdominale, între stern și ombilic. Această formațiune devine mai evidentă la efort fizic, la tuse sau la strănut și poate fi însoțită de durere locală sau senzație de tensiune. La palpare, se poate identifica o mică breșă în peretele abdominal, prin care țesuturile protruzionează. Examenul clinic este de cele mai multe ori suficient pentru orientarea diagnosticului, însă pentru o evaluare corectă și completă sunt recomandate investigații imagistice. Acestea au rolul de a confirma diagnosticul, de a determina dimensiunea exactă a defectului și de a exclude alte patologii cu manifestări similare. Ecografia abdominală Ecografia este prima investigație indicată, fiind rapidă, neiradiantă și accesibilă. Permite vizualizarea defectului de perete, a conținutului sacului herniar și poate diferenția între o eventrație și o formațiune de țesut moale, precum un lipom. Este o metodă utilă mai ales pentru cazurile simple și pentru pacienții tineri. Tomografia computerizată (CT) În cazurile mai complexe sau la pacienții cu suspiciune de complicații, tomografia computerizată (CT) aduce informații detaliate și de mare precizie. Aceasta oferă imagini clare despre: CT-ul este standardul de aur atunci când se evaluează eventrațiile de dimensiuni mari, multiple sau asociate cu alte hernii abdominale. Diagnosticul diferențial Un aspect esențial îl reprezintă diagnosticul diferențial. Nu orice formațiune palpabilă la nivelul epigastrului este o eventrație. Medicul trebuie să diferențieze această patologie de alte leziuni abdominale superficiale, cum ar fi: Prin corelarea examenului clinic cu investigațiile imagistice, diagnosticul devine clar, iar chirurgul poate stabili cu exactitate cea mai potrivită strategie terapeutică. Tratamentul eventrației epigastrice Singura soluție eficientă pentru tratamentul eventrației epigastrice este intervenția chirurgicală. Nicio cremă, exercițiu fizic sau tratament medicamentos nu poate reface peretele abdominal. Chirurgia clasică (deschisă) Repararea clasică presupune incizia la nivelul defectului și sutura mușchilor și fasciei. În cazurile cu defect mare sau țesut fragil, se folosește o plasă sintetică pentru a întări zona. Deși această metodă este eficientă, recuperarea poate fi mai lentă, cu risc de durere postoperatorie și cicatrice vizibilă. Chirurgia minim-invazivă: laparoscopică și robotică În prezent, chirurgia minim-invazivă reprezintă standardul de aur în tratamentul eventrațiilor epigastrice. Spre deosebire de chirurgia clasică, care presupune o incizie mai mare, tehnicile moderne se bazează pe câteva incizii milimetrice prin care chirurgul introduce o cameră video de înaltă rezoluție și instrumente fine. Defectul peretelui abdominal este astfel reparat cu o precizie superioară, iar zona fragilă este consolidată prin aplicarea unei plase sintetice speciale. Această abordare oferă beneficii importante pentru pacient, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Chirurgia laparoscopică Laparoscopia este una dintre cele mai utilizate metode minim-invazive în tratamentul eventrațiilor. Prin vizualizarea internă a peretelui abdominal, chirurgul poate identifica cu exactitate dimensiunea și localizarea defectului, aplicând plasa într-o poziție optimă. Avantajele chirurgiei laparoscopice sunt multiple: Această metodă este ideală pentru pacienții activi, care își doresc o reintegrare rapidă în viața profesională și socială. Chirurgia robotică Un pas și mai avansat în chirurgia minim-invazivă îl reprezintă chirurgia robotică. Cu ajutorul unui sistem robotic de ultimă generație, chirurgul controlează instrumentele chirurgicale cu o precizie imposibil de atins prin mâna umană. Sistemul robotic oferă: Prin aceste avantaje, chirurgia robotică reduce semnificativ riscul de recidivă și oferă o reconstrucție solidă, cu rezultate excelente pe termen lung. Astăzi, un pacient cu eventrație epigastrică se poate ridica din pat și merge acasă a doua zi după operație, datorită chirurgiei minim-invazive. Complicații posibile dacă nu este tratată Lăsată netratată, eventrația epigastrică se poate complica sever. Încarcerarea sau strangularea conținutului herniar poate duce la necroza țesuturilor și ocluzie intestinală, situații care pun viața pacientului în pericol. În plus, chiar și fără complicații acute, defectul se mărește progresiv, provocând disconfort estetic și funcțional. În stadii avansate, reconstrucția devine mai dificilă și necesită intervenții complexe. Dacă ați observat o umflătură în zona dintre stern și ombilic, … Read more

Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, afectând aproximativ 25% dintre bărbați și 2% dintre femei de-a lungul vieții. Studiile arată că peste 20 de milioane de persoane în lume sunt operate anual din această cauză. Ca medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), observ că mulți pacienți ajung la consultație abia când simptomele devin insuportabile. Ignorarea semnelor timpurii poate duce la complicații grave, precum încarcerarea sau strangularea herniei, care pun viața în pericol. Imaginează-ți că efortul de a ridica un sac de cumpărături sau un râs puternic declanșează o durere ascuțită în zona inghinală. Acesta poate fi primul semn al unei hernii. Dacă simți o umflătură în zona inghinală sau dureri recurente, nu amâna evaluarea! Acest articol vă va învăța să identificați simptomele herniei inghinale și să înțelegeți de ce intervenția chirurgicală este adesea singura soluție eficientă. Ce este hernia inghinală? Hernia inghinală apare atunci când o porțiune din intestin sau țesutul adipos străpunge o zonă slăbită a peretelui abdominal, formând o protruzie în regiunea inghinală. Există două tipuri principale: Anatomia peretelui abdominal joacă un rol crucial. Mușchii oblici și transversali formează o barieră naturală, dar slăbiciuni congenitale sau traume repetate (de ex., ridicat greutăți) pot compromite această structură. La copii, hernia poate fi congenitală, datorită neînchiderii complete a canalului inghinal în timpul dezvoltării fetale. Știați că… Herniile inghinale sunt de 8 ori mai frecvente la bărbați decât la femei? Cauza principală este prezența cordonului spermatic, care traversează canalul inghinal, creând o zonă susceptibilă la slăbiciune. Simptomele herniei inghinale: de la umflături discrete la dureri intense 1. Umflătura vizibilă sau palpabilă Primul și cel mai evident semn al herniei inghinale este apariția unei umflături în regiunea inghinală sau scrotală (la bărbați). Această protruzie se formează atunci când o porțiune din intestin sau țesut adipos iese prin zona slăbită a peretelui abdominal. În fazele inițiale, umflătura poate fi intermitentă – apare și dispare în funcție de activități sau poziția corpului. La bărbați, hernia este adesea vizibilă în scrot, unde poate fi confundată cu o tumoră testiculară. Când pacientul se află în poziție verticală, la tuse, strănut sau ridică greutăți, presiunea intra-abdominală crește, făcând protruzia mai evidentă. În poziție culcată, umflătura tinde să se retragă spontan, deoarece conținutul herniar revine în abdomen. Pe măsură ce hernia progresează, peretele abdominal se slăbește și mai mult, iar protruzia devine permanentă, chiar și în repaus. La palpare, zona poate fi moale, dar tensionată, semn că țesutul este supus unei presiuni constante.  La femei, detectarea herniei inghinale este adesea mai dificilă din cauza anatomiei diferite. Canalul inghinal este mai îngust, iar protruzia apare de obicei în regiunea labială sau deasupra pliului inghinal. Uneori, hernia poate fi confundată cu un chist ovarian sau cu ganglioni limfatici inflamați. Femeile tind să raporteze mai degrabă o senzație de “presiune” în zona pelviană, mai ales în timpul menstruației sau activităților fizice.  O umflătură care nu poate fi repoziționată manual (redusă) poate indica o hernie încarcerată – o urgență chirurgicală care necesită intervenție imediată. Dacă observați o astfel de modificare, consultați urgent un medic.  2. Disconfort sau durere localizată Unul dintre cele mai frecvente simptome ale herniei inghinale este senzația de disconfort sau durere în zona inghinală. Majoritatea pacienților descriu această senzație ca o presiune internă, similară cu o „gheară” care apasă dinspre abdomen spre regiunea afectată. La început, disconfortul poate apărea doar în timpul activităților care cresc presiunea intra-abdominală, cum ar fi ridicarea greutăților, tusea prelungită sau strănutul. Durerea poate varia în intensitate. În fazele incipiente, se manifestă ca un junghi intermitent sau o furnicătură ușoară, care dispare odată cu odihna. Pe măsură ce hernia progresează, durerea devine mai persistentă și mai intensă, mai ales după statul prelungit în picioare sau efortul fizic. Uneori, poate fi ascuțită și localizată precis în zona umflăturii, iar în cazurile severe, se extinde spre coapsă, lombară sau organele genitale. Această irradiere a durerii se datorează iritației nervilor din regiune (ex.: nervul ilio-inguinal), care transmit semnale de la zona afectată către alte zone anatomice. În cazurile complicate, cum ar fi încarcerarea sau strangularea herniei, durerea devine bruscă și insuportabilă. Pacienții pot experimenta crampe abdominale severe, asociate cu transpirații reci și greață. Mobilitatea este afectată semnificativ – chiar și mersul sau culcatul pe partea afectată pot amplifica disconfortul. Dacă durerea apare brusc și este insuportabilă, ar putea semnala încarcerarea herniei – o urgență medicală. 3. Modificări ale tranzitului intestinal Când hernia conține o porțiune din intestinul subțire sau colon, poate apărea constipație severă, balonare persistentă sau chiar obstrucție intestinală. Pacienții descriu adesea senzația de plenitudine după mese mici sau dificultatea în eliminarea gazelor. În cazuri extreme, se pot observa și sanguinare în scaun din cauza leziunilor mucoasei intestinale. 4. Simptome specifice copiilor La nou-născuți și copii mici, hernia inghinală se manifestă prin umflături intermitente în zona inghinală, care devin mai vizibile în timpul plânsului. Copiii pot fi iritabili, să refuze mâncarea sau să prezinte vărsături recurente. Nu așteptați până la complicații! O hernie neglijată poate duce la perforații intestinale sau septicemie. Complicații ale herniei inghinale netratate Hernia încarcerată Hernia este considerată încarcerată atunci când porțiunea de intestin sau țesut prinsă în sacul herniar nu mai poate fi repoziționată manual. Acest lucru se întâmplă în aproximativ 5-10% din cazuri și necesită intervenție chirurgicală de urgență. Simptomele includ durere bruscă și intensă (asemănătoare unui cuțit înfipt), imposibilitatea de a elimina gazele sau scaunul și vărsături profuze. Fără tratament, intestinul poate perfora în 6-12 ore, eliberând bacterii în cavitatea abdominală. Hernia strangulată Strangularea apare când fluxul sanguin către țesutul prins în hernie este întrerupt, ducând la necroză (moartea țesutului). Pacienții prezintă febră (peste 38.5°C), palpitații, pielea albăstruie în zona herniei și durere insuportabilă. Mortalitatea în aceste cazuri poate ajunge la 50% dacă intervenția este amânată peste 24 de ore. Diagnosticul herniei inghinale: cum se confirmă suspiciunea? Diagnosticul pornește de la un examen clinic amănunțit. Medicul va palpa zona inghinală în poziție verticală și orizontală, cerând pacientului să tușească sau să strănute pentru a evidenția protruzia. Investigații imagistice: Auto-diagnosticarea este periculoasă. … Read more

Precizia și siguranța actului chirurgical devin priorități esențiale pentru fiecare pacient, iar un lucru rămâne esențial: competența medicului. Certificarea FEBS-AWS, acronim pentru Fellow of the European Board of Surgery in Abdominal Wall Surgery, reprezintă o recunoaștere oficială a excelenței în chirurgia peretelui abdominal. Această distincție este acordată doar medicilor care demonstrează, prin studiu riguros, experiență practică și examinare de specialitate, că respectă cele mai înalte standarde europene în tratarea herniilor și a altor afecțiuni parietale. Certificarea europeană FEBS-AWS Ce este această certificare? FEBS-AWS este o subspecializare în cadrul chirurgiei generale, oferită chirurgilor cu expertiză dovedită în chirurgia peretelui abdominal. Se adresează medicilor care operează constant hernii inghinale, ombilicale, ventrale, post-incizionale sau para-stomiale și care aplică tehnici moderne, minim-invazive sau clasice, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Cine o acordă? Această certificare este emisă de către UEMS – Union Européenne des Médecins Spécialistes, prin intermediul European Board of Surgery. Este una dintre cele mai prestigioase acreditări europene în chirurgie și reprezintă un simbol al angajamentului față de formarea continuă și performanța profesională. Ce presupune obținerea ei? Obținerea certificării FEBS-AWS este un proces complex, care validează expertiza avansată în chirurgia peretelui abdominal. Nu este o simplă formalitate, ci o etapă importantă în parcursul profesional al unui chirurg care dorește să atingă standarde europene înalte. Primul pas îl reprezintă participarea la cursuri teoretice și practice acreditate, organizate sub egida UEMS (Union Européenne des Médecins Spécialistes) și a European Board of Surgery. Aceste programe includ teme precum biomecanica peretelui abdominal, tratamentul chirurgical al diferitelor tipuri de hernii, utilizarea plaselor protetice, managementul complicațiilor și noile tendințe în tehnicile minim-invazive și robotice. Apoi, candidatul trebuie să documenteze în mod oficial un număr considerabil de intervenții chirurgicale realizate în sfera parietală. Acestea trebuie să acopere o varietate de tipuri de hernii – inghinale, ombilicale, ventrale, post-incizionale, para-stomiale – și să includă atât cazuri simple, cât și complexe. Toate cazurile sunt prezentate într-un portofoliu profesional, care este analizat în detaliu de comisia de evaluare. Etapa finală este susținerea unui examen riguros, compus dintr-o probă scrisă și una orală, ambele evaluate de o comisie internațională formată din experți reputați în chirurgia peretelui abdominal. Examenul testează nu doar cunoștințele teoretice, ci și raționamentul clinic, alegerea indicațiilor operatorii, planificarea preoperatorie și gestionarea complicațiilor intra- și postoperatorii. Pe lângă toate aceste cerințe, chirurgul trebuie să dovedească respectarea principiilor etice, deontologice și profesionale stabilite de UEMS, demonstrând integritate, responsabilitate și angajament față de calitatea actului medical. Această certificare este voluntară, nu este impusă de legislație, dar tocmai acest lucru îi conferă valoare. Este un demers care presupune dedicare reală, ani de formare și perfecționare, o abordare autodidactă constantă și, mai ales, dorința sinceră de a oferi pacienților cele mai sigure, moderne și eficiente tratamente chirurgicale. Pentru pacient, faptul că medicul său a parcurs acest drum și a fost validat la nivel european oferă o garanție solidă a calității îngrijirii primite. De ce este relevantă pentru pacient? Pentru pacient, certificarea FEBS-AWS are implicații directe și concrete asupra calității actului medical și a rezultatelor postoperatorii. Alegerea unui chirurg certificat în chirurgia peretelui abdominal înseamnă, în primul rând, siguranță și încredere. Această certificare atestă faptul că medicul are cunoștințe aprofundate și actualizate în domeniul chirurgiei herniilor – atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Expertiza certificată face diferența între un rezultat bun și unul remarcabil. Un chirurg certificat FEBS-AWS are acces direct la cele mai moderne tehnici chirurgicale și la cele mai noi materiale – de la plase biocompatibile avansate, până la tehnologii robotice de ultimă generație. Acest lucru permite realizarea unor intervenții minim-invazive, cu durere redusă, un risc scăzut de recidivă și o recuperare mult mai rapidă. Totodată, experiența acumulată în gestionarea unei varietăți de cazuri – de la hernii simple, la recidive sau hernii gigante – îi oferă chirurgului o viziune completă asupra riscurilor, complicațiilor posibile și soluțiilor eficiente pentru fiecare tip de pacient. În plus, pacientul beneficiază de un nivel ridicat de siguranță intraoperatorie și postoperatorie. Chirurgii certificați FEBS-AWS sunt instruiți să respecte cele mai stricte protocoale europene în ceea ce privește prevenirea complicațiilor, controlul durerii, reducerea sângerării și protejarea țesuturilor. Pe scurt, certificarea FEBS-AWS înseamnă pentru pacient o intervenție mai sigură, mai precisă și cu rezultate mai bune pe termen lung. De ce să alegi un chirurg certificat FEBS-AWS? Calificare recunoscută la nivel european Un chirurg FEBS-AWS este validat la nivel internațional ca expert în chirurgia peretelui abdominal. Asta înseamnă că tratamentele pe care le oferă sunt comparabile cu cele din centrele de excelență din Germania, Franța sau Italia. Pentru pacient, înseamnă acces la medicină de top, aici în România. Standarde ridicate în tratamentul herniilor Fiecare intervenție este ghidată de protocoale clare, adaptate fiecărui pacient în parte. Se evită supratratamentul, iar deciziile sunt luate în echilibru între beneficiile intervenției și riscurile acesteia. Chirurgia peretelui abdominal a cunoscut progrese majore în ultimele decenii. Datorită inovațiilor în domeniul tehnologiei medicale, intervențiile care altădată presupuneau incizii largi, recuperări dificile și un risc mai mare de complicații pot fi acum realizate prin metode minim-invazive, laparoscopice sau robotice. Aceste tehnici moderne aduc beneficii semnificative pentru pacient: Aceste avantaje nu sunt doar statistici; ele se reflectă direct în experiența pacienților care aleg intervențiile minim-invazive. O tehnică avansată bine aplicată înseamnă o operație reușită, o recuperare completă și o calitate a vieții mult îmbunătățită. 👉 Cauți un chirurg cu expertiză în hernii și tehnici minim-invazive? Programează o consultație și descoperă care este opțiunea potrivită pentru tine. Ce tipuri de intervenții realizez Ca medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), tratez o gamă variată de afecțiuni parietale: Hernii frecvente Chirurgie minim-invazivă laparoscopică și robotică Tehnologiile actuale permit tratarea cu precizie a herniilor, folosind incizii mici și vizualizare în profunzime. Aleg tehnica optimă în funcție de tipul herniei, dimensiune, localizare și particularitățile pacientului. Chirurgie clasică pentru cazurile complexe În anumite cazuri – cum sunt herniile gigante, recidivante sau asociate cu alte afecțiuni – abordarea clasică rămâne indicată. Important este ca decizia să fie medical argumentată, iar pacientul să înțeleagă clar opțiunile. Abordări personalizate Nu … Read more

Herniile abdominale sunt relativ frecvente, însă printre cele mai rare și mai greu de diagnosticat se numără hernia Spiegel. Denumită și hernia liniei semilunare, aceasta poate trece ușor neobservată, cauzând simptome vagi sau intermitente. Tocmai această caracteristică o face o provocare atât pentru pacient, cât și pentru medic. În practica mea ca medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), am întâlnit cazuri în care o durere aparent banală ascundea o patologie precum hernia Spiegel. Cu cât este diagnosticată și tratată mai devreme, cu atât riscul de complicații scade semnificativ. Ce este hernia Spiegel? Hernia Spiegel reprezintă o formă rară de hernie abdominală, localizată la nivelul marginii laterale a mușchiului drept abdominal, mai precis în zona benzii aponevrotice cunoscută sub denumirea de linia semilunară Spiegel. Această zonă se întinde oblic, de la nivelul cartilajelor costale până la simfiza pubiană, fiind un punct de slăbiciune naturală în peretele abdominal. De cele mai multe ori, hernia Spiegel apare în porțiunea inferioară a acestei linii, sub nivelul ombilicului, unde fascia este mai subțire și mai puțin bine susținută muscular. Spre deosebire de alte tipuri de hernie, aceasta nu este vizibilă la exterior în stadiile incipiente, ceea ce contribuie la diagnosticarea tardivă. De ce apare? Hernia Spiegel este cauzată de o slăbire localizată a peretelui abdominal, în special în zona liniei semilunare. Factorii de risc includ: Există și o predispoziție genetică la dezvoltarea acestei hernii, mai ales în contextul unei calități slabe a țesutului conjunctiv. De asemenea, poate apărea la orice vârstă, însă este mai frecventă la adulți, în special între 40 și 70 de ani. Simptomele herniei Spiegel  Una dintre cele mai frustrante caracteristici ale herniei Spiegel este lipsa simptomelor specifice. În multe cazuri, pacienții se plâng de o jenă sau o durere surdă în partea inferioară a abdomenului lateral, mai ales la efort sau tuse. Această durere poate fi intermitentă și ușor de confundat cu alte afecțiuni digestive, musculare sau ginecologice. Doar în stadiile mai avansate poate apărea o umflătură discretă, care se accentuează la ridicarea greutăților sau la mișcări bruște. Totuși, spre deosebire de alte tipuri de hernii, această umflătură nu este evidentă și adesea nu este palpabilă în poziția culcat. Un semnal de alarmă îl constituie apariția durerii abdominale intense și continue, însoțită uneori de greață sau vărsături. Acestea pot indica o complicație gravă: încarcerarea sau strangularea herniei. Nu ignora o durere abdominală persistentă, chiar dacă pare minoră. În spatele unei manifestări subtile se poate ascunde o urgență chirurgicală! Diagnostic – de ce nu este ușor de identificat? Diagnosticul herniei Spiegel se bazează pe o combinație de examinare clinică și investigații imagistice. Examinarea fizică este uneori insuficientă, mai ales dacă pacientul are un perete abdominal gros sau dacă hernia este mică. În acest context, ecografia abdominală devine prima linie de investigație, mai ales dacă este realizată de un medic cu experiență. Tomografia computerizată (CT) oferă însă cele mai clare informații și permite localizarea exactă a defectului parietal, dimensiunea sacului herniar și conținutul acestuia. Atenție: un diagnostic corect și precoce poate face diferența dintre o intervenție programată și o urgență chirurgicală majoră! Complicațiile herniei Spiegel Deși rare, complicațiile herniei Spiegel sunt severe și impun tratament imediat. Cele mai frecvente sunt: Aceste complicații sunt asociate cu simptome acute, cum ar fi durere intensă, distensie abdominală, greață, vărsături și absența tranzitului. Netratate prompt, pot pune viața pacientului în pericol. Tratamentul chirurgical – singura opțiune reală Spre deosebire de alte hernii care pot fi monitorizate conservator în stadiile incipiente, hernia Spiegel necesită aproape întotdeauna tratament chirurgical. Motivul este simplu: riscul de complicații este crescut, iar defectul parietal nu se închide de la sine. În funcție de dimensiunea herniei și de statusul general al pacientului, intervenția poate fi realizată: 1. Clasic (deschis) Această metodă presupune o incizie la nivelul herniei, cu reducerea conținutului și închiderea defectului parietal, de obicei prin plasarea unei proteze sintetice (plasă chirurgicală). 2. Laparoscopic Intervenția laparoscopică reprezintă o opțiune modernă și eficientă pentru tratamentul herniei Spiegel, fiind parte din arsenalul minim-invaziv al chirurgiei generale actuale. Procedura se realizează prin 3–4 incizii de mici dimensiuni (0,5–1 cm), prin care se introduc o cameră video de înaltă rezoluție și instrumente chirurgicale speciale. Sub control vizual direct, chirurgul explorează cavitatea abdominală, identifică cu precizie defectul parietal și reduce conținutul sacului herniar. Ulterior, se montează o plasă sintetică, care se fixează ferm pentru a întări peretele abdominal și a preveni recidiva. Avantajele abordării laparoscopice sunt remarcabile. În primul rând, durerea postoperatorie este considerabil redusă față de intervențiile clasice, datorită traumatismului minim asupra țesuturilor. În al doilea rând, riscul de infecții este scăzut, iar pierderea de sânge este minimă. Totodată, recuperarea este mult mai rapidă – majoritatea pacienților se pot mobiliza chiar din ziua intervenției și revin la activitățile obișnuite în decurs de câteva zile. Un alt beneficiu important este cel estetic: cicatricile sunt mici, abia vizibile, iar structura peretelui abdominal este respectată. Pentru pacienții activi, care doresc o reintegrare profesională și socială rapidă, sau pentru cei supraponderali, la care chirurgia deschisă implică riscuri mai mari, tehnica laparoscopică este de primă intenție. În mâinile unui chirurg cu experiență în chirurgie minim-invazivă, precum Dr. Drașovean Radu, această abordare oferă un echilibru ideal între siguranță, eficiență și confort postoperator. 3. Robotic Chirurgia robotică reprezintă vârful tehnologiei minim-invazive și aduce beneficii incontestabile în tratamentul herniei Spiegel, mai ales în cazurile dificile sau recidivante. Sistemele robotice moderne, precum da Vinci, oferă chirurgului un control excepțional asupra instrumentelor, prin intermediul unor brațe robotice care reproduc fidel și precis mișcările mâinii umane, dar fără tremur și cu amplitudine controlată. Unul dintre cele mai importante avantaje îl constituie vizualizarea tridimensională (3D), de înaltă rezoluție, care permite o disecție fină a țesuturilor și o identificare clară a structurilor anatomice, chiar și în zonele profunde sau greu accesibile. Astfel, defectul parietal poate fi identificat cu o acuratețe milimetrică, iar sacul herniar poate fi redus în condiții optime, cu un risc minim de traumatisme adiacente. De asemenea, tehnica robotică oferă o ergonomie superioară pentru chirurg, ceea ce permite o execuție meticuloasă și … Read more

Eventrațiile laparoscopice prin eTEP Eventrațiile reprezintă o problemă medicală comună, cu impact semnificativ asupra calității vieții pacienților. Deși aparent simplă, această afecțiune poate deveni complexă, necesitând intervenții chirurgicale minuțioase și precise. Tratamentul modern, utilizând abordul laparoscopic eTEP, a revoluționat modul în care gestionăm această patologie. În continuare, vei afla tot ce trebuie să știi despre eventrațiile tratate laparoscopic prin tehnica eTEP, o metodă minim-invazivă care combină eficiența, recuperarea rapidă și rezultate estetice deosebite. Ce sunt eventrațiile și cum apar? O eventrație este o herniere a conținutului abdominal printr-un defect al peretelui abdominal, de cele mai multe ori apărut după o intervenție chirurgicală anterioară. Aceste defecte pot apărea în urma vindecării necorespunzătoare, infecțiilor locale sau a efortului fizic excesiv postoperator. Deși inițial sunt de mici dimensiuni, eventrațiile tind să crească progresiv, devenind o sursă continuă de disconfort. În anumite cazuri, complicațiile precum încarcerarea sau strangularea intestinului pot transforma o problemă aparent banală într-o urgență chirurgicală majoră. Vă confruntați cu o eventrație? Programați acum o consultație cu Dr. Drașovean Radu pentru a beneficia de tratament modern și eficient! Ce înseamnă abordul eTEP în cura laparoscopică a eventrațiilor? Tehnica eTEP (Extended Totally Extraperitoneal) reprezintă o evoluție avansată a chirurgiei laparoscopice standard, fiind o metodă modernă, minim-invazivă, de tratare a eventrațiilor. Prin această tehnică inovatoare, chirurgul poate repara defectul peretelui abdominal fără a pătrunde în interiorul cavității abdominale, lucrând într-un spațiu extins creat între straturile musculare și peritoneu. Abordul eTEP permite o disecție atentă și controlată, cu o vizibilitate excelentă asupra țesuturilor implicate, oferind chirurgului libertate maximă de mișcare și precizie chirurgicală superioară. Astfel, intervenția devine mai sigură, iar rezultatele obținute sunt semnificativ îmbunătățite comparativ cu metodele laparoscopice clasice. Datorită acestui spațiu extraperitoneal, riscul de afectare a organelor interne este redus considerabil, iar durerea postoperatorie este minimă. Pacienții beneficiază de o recuperare rapidă, confort postoperator sporit și rezultate estetice excelente, confirmând superioritatea abordului laparoscopic eTEP în chirurgia modernă a eventrațiilor. Cum decurge operația laparoscopică prin abord eTEP? Operația laparoscopică prin abord eTEP începe cu realizarea unor mici incizii la nivelul peretelui abdominal, având de regulă între 5 și 10 mm fiecare. Aceste mici deschideri permit introducerea unor instrumente laparoscopice avansate și a unei camere video speciale (laparoscop), care îi oferă chirurgului o vizualizare clară și detaliată asupra zonei afectate. După introducerea instrumentelor, spațiul dintre stratul muscular abdominal și peritoneu este atent dilatat folosind dioxid de carbon (CO₂), un gaz inert și sigur pentru pacient. Această etapă creează un spațiu de lucru optim, asigurând chirurgului o imagine precisă și tridimensională asupra defectului provocat de eventrație. Odată expus defectul, chirurgul efectuează reconstrucția peretelui abdominal prin poziționarea unei plase chirurgicale speciale, biocompatibile și rezistente. Această plasă are rolul esențial de a întări zona slăbită și de a preveni apariția unei recidive. Fixarea plasei este realizată, în general, prin tehnici atraumatice moderne, cum ar fi lipirea biologică sau utilizarea unor dispozitive speciale de fixare care reduc semnificativ riscul durerii cronice după intervenție. Această abordare minim-invazivă asigură pacientului un confort postoperator superior și o recuperare rapidă și eficientă. Beneficiile abordului laparoscopic eTEP în tratamentul eventrațiilor Abordul laparoscopic eTEP aduce avantaje clare față de chirurgia deschisă clasică: Mai mult decât atât, abordul eTEP este ideal chiar și pentru eventrații complexe, oferind rezultate sigure și durabile în timp. Vrei să afli dacă abordul laparoscopic eTEP este potrivit pentru tine? Contactează-mă pentru o consultație detaliată! Chirurgia robotică: alternativa complementară la abordul laparoscopic eTEP Deși abordul laparoscopic eTEP aduce beneficii extraordinare în tratamentul eventrațiilor, chirurgia robotică a devenit o opțiune tot mai valoroasă, mai ales în cazurile dificile sau complexe. Ca medic primar specializat în chirurgia minim-invazivă (laparoscopică și robotică), recomand adesea pacienților să ia în considerare și această tehnologie de ultimă generație atunci când aleg strategia chirurgicală optimă. Chirurgia robotică permite realizarea procedurilor cu o precizie chirurgicală excepțională, datorită sistemelor de control avansat și a vizualizării tridimensionale de înaltă rezoluție. Mâinile robotice reproduc cu fidelitate mișcările chirurgului, dar cu o finețe și o stabilitate imposibil de egalat manual. Această dexteritate superioară facilitează manevre extrem de delicate, esențiale în reconstruirea corectă a peretelui abdominal. În plus, chirurgia robotică elimină tremurul natural al mâinii și permite accesul în spații anatomice înguste, dificil de abordat prin tehnici convenționale. Acest lucru devine crucial în cazul eventrațiilor voluminoase, recidivate sau asociate cu aderențe extinse. Prin utilizarea robotului chirurgical, chirurgul beneficiază și de un confort ergonomic sporit, ceea ce îmbunătățește considerabil performanța în intervențiile de durată mare. Experiența combinată a chirurgului cu avantajele tehnologice ale robotului asigură o disecție mai atentă, o reconstrucție mai solidă și, implicit, rezultate postoperatorii excelente. În contextul tratamentului eventrațiilor, chirurgia robotică nu înlocuiește abordul laparoscopic eTEP, ci îl completează. Alegerea metodei potrivite este personalizată pentru fiecare pacient, în funcție de complexitatea defectului, istoricul medical și obiectivele de recuperare. Pentru pacienți, acest progres înseamnă mai mult decât o simplă intervenție: înseamnă șansa la o recuperare rapidă, un risc redus de complicații și un rezultat funcțional și estetic de excepție. Cine poate beneficia de cura laparoscopică eTEP? Tehnica laparoscopică eTEP este indicată pentru majoritatea pacienților diagnosticați cu eventrații, indiferent dacă acestea sunt de dimensiuni mici sau implică defecte abdominale mari și complexe. Datorită avantajelor oferite de acest abord minim-invaziv — inclusiv vizualizarea excelentă a structurilor anatomice și posibilitatea unei reconstrucții anatomice corecte a peretelui abdominal — intervenția poate fi aplicată într-o gamă largă de situații clinice. Pacienții cu eventrații medii sau mari, recidivate sau asociate cu alte intervenții chirurgicale anterioare, pot beneficia semnificativ de tehnica eTEP, întrucât aceasta permite întărirea peretelui abdominal fără deschiderea largă a cavității peritoneale, reducând astfel riscul de complicații postoperatorii. Cu toate acestea, alegerea celei mai potrivite metode de tratament se bazează întotdeauna pe o evaluare individualizată. În cadrul consultației, Dr. Drașovean Radu va analiza amănunțit istoricul medical, tipul și localizarea defectului, starea generală de sănătate și eventualele riscuri asociate. Există și anumite situații în care abordul laparoscopic eTEP nu este recomandat. Contraindicațiile, deși rare, includ prezența unor comorbidități severe, precum insuficiența cardiacă avansată, insuficiența respiratorie decompensată sau tulburările severe de coagulare. De asemenea, particularitățile anatomice, cum ar fi aderențele … Read more